De ziua mea, Universul mi-a trimis un mesaj


Tuesday, March 3rd, 2015488

Happy Birrrrthday to Youuuu,  
Happy Birrrrthday to Youuuu,
Happy Birrrrthday Dear Ioana,  
Happy Birrrrthday to Youuuu!

A few years back, not so long ago, heaven and earth erupted into a major celebration with the news of your impending adventure into this very time and space. You see, someone like Ioana Dabija doesn’t come along all that often. In fact, there’s never been a single one like you, nor is there ever ANY possibility that another will come again. You’re an Angel among us. Someone, whose eyes see what no others will EVER see, whose ears hear what no others will EVER hear, and whose perspective and feelings will NEVER, ever be duplicated. Without YOU, the Universe, and ALL THAT IS, would be sadly less than it is.

Quite simply:

You’re the kind of person, Ioana, 
Who’s hard to forget,
A one-in-a-million
To the people you’ve met.
Your friends are as varied
As the places you go,
And they all want to tell you
In case you don’t know:
That you make a big difference 
In the lives that you touch,
By taking so little
And giving so much!

Ioana, you are so AWESOME! For your birthday, friends and angels from every corner of the Universe, including buddies you didn’t know you had, will be with you to wish you the HAPPIEST of days and an exciting new year in time and space. You won’t be alone!

HAPPY BIRTHDAY, Ioana!

o să mă știi de undeva


pagenu pe mine, pe Petronela Rotar. (dacă nu o știți deja) dacă o să-i citiți cartea. eu am citit-o. într-o oră și 22 de minute. nu mi-a plăcut întru totul. m-am regăsit pe alocuri (poate de aia):

”…nu am râs, că era de plâns, cred. eu sunt de plâns, red. mai ales atunci când îmi înghit, înghițituri mici-mărunte, urletul ăla, amestecat u plâns, cu atâtea cuvinte pe care nu le voi mai spune, atâtea cuvinte pe care nu ți le voi mai spune și toate câte nu am avut timp să ți le arăt despre mine și mai bine așa, muuuuult mai bine, oricum nu ai fi avut ce face cu asta, poți trăi liniștit fără, e mai bine așa, e mai bine.”

”vezi tu, eu văd. știi tu, eu știu. simți tu, eu simt.”

”mi s-au albit venele, uite. încheietura mâinii, pe interior, unde ai zis că o să mă săruți când o să mă întâlnești, vreodată.”

”..să îmi faci curățenie generală, să arunci tot ce nu îți mai trebuie și ce nu îți place, tot ce nu îmi trebuie și nu sunt”

”aruncă cu mâna tala gunoi toate atacurile și apoi dă empty trash, să nu se întoarcă niciodată. pune câteva nopți dormite, câte te lasă inima, toate în brațele tale, aruncă cearcăne…”

”ascultă,

mi-e foarte dor de tine. știu că nu știu să mai spun asta. nu mai știu nici să dor cum trebuie. umblu jumătate anesteziată printr-o lume vătuită, estompată, de unde nu răzbate mai nimic, doar un murmur.

ascultă,

eu trag cu dinții de mine să nu cad. pentru că eu nu îmi permit să cad.  eu trag cu dinții de mine să mă trezesc dimineața, să îmi placă cafeaua cu lapte, să mă vâr la duș – da, dușul ăla. trag de mine să mănânc, să respir, să scriu, să exist.

ascultă,

sunt foarte obosită, aș vrea să mor. adevărul  e că nu cred că am putea fi fericiți. nu cred că o să ne mutăm împreună să petrecem în paturi calde nopți reci. poate că nici nu mai știu să fac asta, singura mea formă de supraviețuire e lupta, iar lupta e agonie. lasă-mă să agonizez.”

”uită-te la noi. uită-te la zvârcolirea asta. și mai uită că ți-aș fi cerut să mă săruți ca și cum nu o să mă mai vezi niciodată, pentru că nu o să mă mai vezi niciodată, hai, uită că ți-aș cere să mă mai iubești o dată ca și cum nu o să mă mai vezi niciodată, pentru că nu o să mă mai vezi niciodată. uită-mă toată, uită-mă pe bucăți. sau mai bine, mai bine uită că o să mă uiți.”

Ӕntr-o zi

toate iernile astea imposibil de purtat decent mi

se vor înscrie în jurul

ochilor

rid de rid”

”și îți dau drumul cu gestul cu care te-aș chema

înapoi,

ca să le confunzi și să nu mai știi

să nu mai știi

și să vii

da, clar, mai bine vino decât să pleci”

”poate că inima mi s-a spart în nenumărate bucăți și ele toate, independente, fac fiecare altceva, iubesc fiecare altceva și pe altcineva și nu le mai pot reconcilia și nu le mai pot aduna și nu le mai pot lipi

niciodată”

”nimeni nu e fundamental rău, nimeni nu e fundamental bun

și nimeni nu e fundamental de încredere

toți oamenii cândva, când nu te vor înțelege, te vor blestema și urî”

”alteori simt că aș putea să mă îmbrac în cuvinte. să nu port nimic altceva. să mă înfășor în poeme lungi, în zilele tomnoase. în fraze seci în diminețile reci, când primăvara nu mai vine. să îmi tatuez de-a lungul venelor de pe mâini versuri ca astea…să mă împodobesc cu ele, cuvinte-brățări, cuvinte-colier care ți se așază gingaș pe gât…”

”mi-a cerut o zi și eu i le-am dat pe toate. așa sunt eu, risipitoare”

”nicio iubire

care te mistuie nu trece de tot. te calcinează. rămâne arsura, ca de țigară stinsă direct pe dermă. dai cu fond de ten. în timp, se estompează, dar locul arsurii rămâne.

suntem arși pe interior. arsuri mari, arsuri mici.

o carte pe care o citești, un loc, un om, un vis de noapte, o bucată de muzică, o clădire – toate se transformă în madlenă și tu ești înapoi acolo. e ca un val mare care te izbește, e ca o lovitură în plexul solar…

poți scăpa. poți fugi din universul consmat de cineva. dai foc la madlene. închizi ochii, tragi plapuma peste cap, îți înăbuși o pornire, două, trei.

te muți pe altă planetă.”

”…am avut o viață ușoară, nu am fost tristă niciodată, de aia am pielea așa întinsă. nu i-am zis că ridurile mele sunt toate pe interior.

nici măcar nu e vreo psihologie complexă la mijloc, desigur, victimile ajung uneori călăi…ai putea spune că totul e să-ți dai seama de asta, să poți sta la semafor, să te uiți cu luciditate în retrovizoare și să vei monstrul care se ascunde sub pielea frumoasă, fără riduri, dar nu e așa, ți-o zic eu. îl vezi. îl privești în ochi, îl strigi iar, Frankenstein.

așa. și?

te poți detesta. te poți și ierta, la o adică.

poți recunoaște fiecare greșeală, de fiică, de mamă, de femeie. te poți autoflagela sau te poți lăsa biciuită, dar nu te mai poți lăsa. nimănui. ești panteră, de-acum. ești on the motherfucker. metamorfoza e gata, fiecare sfâșiere a fost tot mai puțin intensă, îmblânzirea e tot mai puțin verosimilă, unghiile sunt gheare și zgârii chiar și atunci când vrei să mângâi.”

”…în cap mi se rotea ruga lui baudelaire: o, doamne! dă-mi forța și curajul de a-mi privi în suflet și în trup fără dezgust.

îl întreb uneori pe Bunuțul: ce plan ai avut cu mine, când m-ai aruncat în lume?”