Laboratorul Verde al Reciclării


laboratorul-verde

Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului și cu Ministerului Mediului și al Pădurilor, lansează în premieră în România, programul Laboratorul Verde al Reciclării,  o inovație în ceea ce privește proiectele educaționale. Programul este adresat elevilor de 9-10 ani, părinților și cadrelor didactice, reprezentând o noutate atât din punct de vedere al conținutului informațional, cât și al formatul revoluționar pe care îl propune: educația experiențială.

Laboratorul Verde al Reciclării reprezintă de fapt un autocar modificat special pentru a satisface curiozitatea copiilor într-o manieră dinamică și interactivă. Acest autocar minunat a ajuns și în Iași în perioada 29-30 octombrie, iar școlile participante au fost  Școala nr 15,  „Ștefan Barsanescu” și Colegiul Naţional „M. Eminescu.

capture-20121217-125732

Una dintre principalele componente ale acestui proiect este implicarea cadrelor didactice și a părinților, aceștia având un rol deosebit de important în educarea și responsabilizarea celor mici. Astfel, Eco-Rom Ambalaje încurajează mentorii copiilor să exerseze colectarea selectivă atât la școală, cât și acasă, ca un prim pas pentru protejarea mediului.

Îmi place foarte mult această inițiativă, pe care o susțin și îmi doresc să continue și să dureze mai mult, și să includă mai multe școli și mai mulți copii, de diferite vârste.

Colectează selectiv și împărtășește cu ceilalți importanța recilării! Aveți grijă de natură, aveți grijă de voi!


One thought on “Laboratorul Verde al Reciclării

Am ceva de spus:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s