Shutter Island – filmul


Da, există și romanul ”Shutter Island” scris de Dennis Lehane. Dar încă nu l-am citit, așa că o să mă rezum la filmul lui Martin Scorsese.

slice_shutter_island_02

Un film care s-a jucat cu creierul meu în ultimul an, un film pe care nu cred că l-am înțeles pe deplin (deși l-am văzut și tot revăzut), un film care trebuie văzut cu lumina aprinsă (dacă sunteți la fel de fricoși ca mine, pentru că mai rău nu cred că se poate). Eu m-am învățat minte după ce l-am văzut de două ori noaptea, când eram singură acasă (nu aveam ce face altceva, nu?). Revenind, un film pentru a cărui interpretare am luat nota 8 la Introducere în Psihologie, seminarul domnului asist. Mihail-Radu Robotă. Puțin probabil ca domnul profesor să ajungă pe aici, să-mi citească articolul (nu de alta, dar să nu regrete că mi-a dat nota aia atât de  mică!) dar îi mulțumesc pe această cale că mi-a deschis apetitul pentru filmele psihologice de calitate, că m-a provocat să-mi înving unele temeri și să îl rog să mă ierte pentru lucrarea aceea groaznică, dar știam atât de puține lucruri atunci, eram prea necoaptă.

Am, de asemenea, un mesaj și pentru actualii (nu mă înjurați dacă ați predat deja tema) sau viitorii stundeți de la Psihologie și Pedagogie (anul I): nu cumva să vă faceți portofoliul pe baza a ceea ce o să citiți mai jos, știți doar că domnul profesor v-a avertizat să nu vă ”inspirați” de pe bloguri și din articole de genul😀  Zi-i copilului să nu facă ceva și exact aia o să facă! Atât am avut de zis. La treabă acum! (vorba altui profesor, din liceu de astă dată)

shutter_island_movie_image_leonardo_dicaprio_01Acțiunea se petrece în anul 1954, toamna (zic eu), în Boston Harbor. În prim plan se află Teddy / Edward Daniels (interpretat foarte bine de foarte frumosul Leonardo DiCaprio pe care l-am admirat de atâtea ori și în Titanic – părerea me ca femeie, critic de film nu sunt.) Teddy pare a fi un șerif (adică cel care este responsabil cu menținerea ordinii într-un district sau comitat, având în anumite cazuri și puteri judecătorești) din Boston care merge împreună cu așa-zisul partener al său, Chuck Aule (interpretat de Mark Ruffalo, cel pe care l-am văzut și în filmul Eternal Sunshine of the Spotless Mind), la Ashecliffe – un penitenciar unde sunt închiși unii dintre cei mai nebuni criminali (ca să folosesc cuvinte puține). Ei ar trebui să investigheze evadarea pacientei Rachel Solando. Încă de la început Teddy acuză dureri de cap și i se dau niște medicamente. Luându-și meseria în serios, Edward a verificat cămăruța / salonul pacientei și găsește în podea un bilețel pe care erau notate următoarele: ”The law of 4. Who is 67?” (Legea celor 4. Cine este 67?) – cuvinte și numere asupra cărora se va focusa de acum înainte șeriful. Acesta dorește, de asemenea, să se uite și peste dosarele tuturor celor din instituție, dar îi este refuzată cererea din motive pe care le vom afla și înțelege într-un târziu. Reușește însă să vorbească cu asistenții și cu unii dintre pacienți, iar toți îi spun aceeași poveste, de unde concluzia lui că au fost instruiți să spună ce au spus. În timpul discuțiilor află numele doctorului care se ocupa de Rachel: dr. Lester Sheehan, dar află și că acesta plecase de dimineață în vacanță (parcă am fi în România, nu altundeva!)

Nu după mult timp îl cunoaște pe doctorul Jeremiah Naehring (interpretat de Max von Sydow, cel acre a jucat și în Emotional arithmetic și Heidi), iar în urma discuției cu acesta este hotărât să afle adevărul, oricare ar fi acesta!

În noaptea ploioasă care a urmat, Edward a avut un vis / coșmar sau doar halucinații/ amintiri: venise de la servici, iar soția sa (care era de fapt moartă) îl certa pentru că i-a găsit sticle cu alcool, ceea ce însemna că nu se lăsase de băut. El spunea că e din cauză că nu poate uita că a ucis mulți oameni în război. În același cadru, Dolores (interpretată de Michelle Williams, cea care a interpretat-o pe Marilyn Monroe în filmul My week with Marilyn) îi spunea căn Rachel e încă acolo, la fel și Laeddis, și că nu poate pleca, trebuie să-i găsească. Totuși, Teddy era conștient că ea nu era vie și că ele e cel care nu o lasă să plece.

Într-o altă discuție cu dr. Cawley (jucat de Ben Kingsley, cel care a jucat și în Schindler`s list), aflăm un lucru genral valabil: Cel mai mare obstacol în recuperare este refuzul de a înfrunta realitatea.

capture-20130105-141401

Apoi aflăm niște detalii despre alt personaj – cheie : Andrew Laeddis, cel despre care Teddy spune că era ”tipul de la întreținere în blocul în care locuiam cu soția mea. Era și piroman. Andrew Laeddis a aprins chibritul ce a provacat incendiul care mi-a ucis soția. ” Tot aici aflăm că de fapt șeriful a făcut tot posibilul ca acest caz să îi fie  atribuit lui, că voia cu orice preț să ajungă la Ashecliffe pentru că aici se afla Laeddis.

Într-una din secvențele următoare aflăm detalii și despre Ashecliffe: a fost creat datorită unei donații speciale din partea Comitetului American de Activități, e locul unde se fac experimente pe creier, unde se testează medicamente și plăteau studenți pentru astfel de ”teste psihologice”. Un astfel de student era George Noyce, singurul pe care Teddy a reușit să-l găsească și care a fost dispus să vorbească. Tot aici, Chuck îl face să se îndoiască de sine și de scopul lui acolo, îi spune că de fapt, în timp ce ei îi investighează pe cei din ospiciu, aceia îl învestighează pe el, că poate evadarea nu e decât o farsă pentru a-l aduce acolo.

Și urmează ceva fain, DiCaprio dovedește că știe să facă o adunare! ;)) Adică pare că a găsit răspunsul la întrebarea ”Cine este 67?” atunci când află că în intituție se află 24 pacienți în pavilionul C și 42 pacienți în celelalte două pavilioane. După un calcul dificil, concluzionează că există unal 67-lea pacient. După toate acestea, apare ”vestita” Rachel.

Daniels se simte din ce în ce mai rău și continuă a i se da niște medicamente. În timpul somnului are alte ”vedenii”: îi apare o fetiță care îi reproșează că nu a salcat-o, apoi așa-numitul Laeddis, cu o cicatrice urâtă tare, apoi Chuck care îl avertizează că nu mai are mult timp, după care ”fiul risipitor” cu cei trei copii uciși, iar când crede că s-a trezit o vede pe Dolores pe care o întreabă ”De ce ești udă, iubito?” (replică celebră în film), iar aceasta îi spune că Laeddis e încă în zonă și că trebuie găsit și ucis.

Când se trezește de-a binelea vede că un urgan a lovit insula și că sistemele penitenciarului erau la pământ, apoi decide să facă o vizită în pavilionul C. Acolo îl găsește pe George Noyce, cel pe care-l credea închis pe viață într-o închisoare din Dedham. George striga ”Laeddis” așa cum își striga Smeagol numele în Stăpânul inelelor. (asta a fost amuzant, dar și scarry – amintiri dintr-o adolescență nefericită într-o cameră de cămin :)) ) El îl învinuia pe Laeddis că se afla încă în locul ăla mizerabil, că l-a trădat, că l-a mințit și i-a spus lui Teddy că totul nu e decât un joc, iar el nu e decât un șobolan într-un labirint. (Îmi permit să zic că viața însăși e un joc, iar noi toți suntem un fel de șobolani în labirintul format de căile vieții.) Noyce îi trezește suspiciuni legate de partenerul său Chuck, care ar avea de fapt rolul de a-l supraveghea. La fel face și adevărata Rachel Solando (Patricia Clarkson – cea care a interpretat-o pe mama lui Jamie în Friends with benefits sau pe Alison în One day), fost medic psihiatru la Ashecliffe. Mi-a plăcut replica ei: ”Totul e ca în cărțile lui Kant. Dacă le spui oamenilor că nu ești nebun și protestezi, le confirmi că ești.” (Uite de aia nu ascund eu faptul că-s dusă cu pluta! :)) ) Revenind, ea spune că a fost închisă și considerată nebună pentru că a aflat de transporturile mari de medicamente psihotropice (care acționează asupra creierului, adică) și a început să pună întrebări despre ele și despre operațiile din far. Îi mai spune lui Daniels că în acel far se creează fantome (oameni cărora li se înlătură simțurile, amintirile, etc.) care sunt trimise mai apoi în lume ș fac lucruri pe care nimeni nu le-a mai făcut (sună asemănător cu cea mai mare frică a lui Noyce și cu ceea ce a zis șeriful, în capela din cimitir, că a făcut Noyce după ce a ieșit din Ashecliffe). Apoi aceasta îi spune că oamenii din instituție îl vor acolo și îl controlează prin intermediul medicamentelor, hranei, țigărilor, și că se folosesc sau se vor folosi de traumele lui recente pentru a-i justifica faptul că mintea lui a cedat și pentru a-l închide acolo. (Aici am stat mult și m-am gândit. O fi adevărat? Rachel o fi adevărată sau e un alt personaj din subconștientul lui? Care e adevărul?)

O altă secvență o înfățișează pe Dolores- se presupune a fi o altă halucinație- care îl roagă pe soțul ei să abandoneze totul și să fugă de acolo, să se salveze. (Cine să mai înțeleagă femeile ?!?)

Urmează partea care mie mi-a plăcut cel mai mult și care m-a dat peste cap (Butterflies in my Stomach au o melodie în care zic ”Lucrurile bune vin când nu te aștepți” – e clar că eu nu m-am așteptat ca lucrurile să ia o astfel de întorsătură și nici nu știu cât de bune au fost aceste lucruri pentru personaj). Se pare că dr. Cawley e dispus să-i spună tot adevărul adevărat. Acesta încearcă cu mult calm să-l facă să înțeleagă tot ce i s-a întâmplat în ultimul timp, că de fapt este pacient la Ashecliffe, de doi ani chiar, că nu mai este șerif și că numele lui real este Andrew Laeddis. Aflăm și noi că Edward Daniels și Rachel Solando sunt anagramele numelor reale ale celor doi soți: Andrew Laeddis și Dolores Chanal, apoi că al 67-lea pacient este el, ”Teddy”, că infracțiunea pe care a comis-o este atât de gravă încât nu se poate ierta, motiv pentru care și-a creat o altă personalitate și o poveste în care el este un erou, că este cel mai periculos pacient din unitate și că dacă nu reușește să fie vindecat atunci, va fi desensibilizat.

UntitledDr. Cawley nici nu vrea și nici nu poate să-l mai lase să trăiască în lumea lui fantastică și nici să facă rău altor persoane, de aceea a pus la cale cel mai radical și extravagant spectacol încercat în psihiatrie, sperând ca măcar așa să-l determine să accepte realitatea. Apoi apare adevăratul dr. Sheehan, în persoana partenerului său Chuck, care îi relatează ce s-a întâmplat îaninte ca el să ajungă la Ashecliffe: ”Dolores era nebună. Maniaco-depresivă. Tendințe de sinucidere. Tu erai alcoolic. Nu te-ai băgat. Ai ignorat tot ce ți s-a spus. Te-ai mutat în casa de lângă lac după ce ea, intențonat, ți-a incendiat apartamentul.” Apoi i se spune că a avut 3 copiii: Serena, Henry și Rachel, pe care soția sa i-a înnecat în lac, motiv pentru care el a ucis-o.

A doua zi (cred), când ”Teddy” s-a trezit, a spus aceleași lucruri care i fuseseră zise cu câteva ore înainte, a recunoscut realitatea, a mărturisit că de fapt el este ucigașul copiilor lui, pentru că nu a internat-o pe Dolores.

În încheiere, la o țigară cu dr. Sheehan, se pare că ”Teddy” a regresat iarăși și pune un mare semn de întrebare ”Ce e mai rău? Să trăiești ca un monstru? Sau să mori ca un om bun?” – întrebarea care mă macină și pe mine.😀 În privirea scurtă dar cuprinzătoare pe care i-a aruncat-o doctorului înainte de a-l urma pe dr. Naehring, am văzut ceva, ceva care confirma că , fie că știe sau nu adevărul, nu mai voia să trăiască așa cum o făcuse până atunci. Tulburătoare scenă. DiCaprio reușește mereu să scoată niște lacrimi din ochișorii mei, la fiecare final de film.

Sper că nu v-am plictisit (prea tare), că nu m-am legat prea mult de prea multe lucruri mărunte și că ați înțeles esențialul a tot ceea ce am tot scris eu aici. Vă doresc să vedeți filmul, să citiți cartea și să citiți și Magicianul lui John Fowles (recomandată tot de dl. Robotă)- doar cei cu caracter puternic ;)).

Pe data viitoare!


Am ceva de spus:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s