O zi specială


O zi diferită! Deh, că doar a fost ziua noastră: 1 decembrie, ziua românilor. Și se mai adaugă alte câteva semnificații acestei zile: prima zi de iarnă, începutul lunii cadourilor și sărbătorilor celor mai importante pentru mine, dar și ziua în care ProTV împlinește 18 ani. Dacă tot am ajuns aici, vreau să mărturisesc (de parcă am păcătuit) că am urmărit astăzi programul acestei televiziuni, un program plăcut. Pentru prima dată am urmărit și eu ”Parada de 1 decembrie”, puțin curioasă, puțin emoționată (chiar dacă eram în fața TV-ului), puțin mai mult impresionată de faptul că forțele militare franceze, americane, turce și poloneze au avut trupe care să defileze alături de eroii noștri, care m-au impresionat cel mai mult. Am prieteni și rude care urmează Academia Militară și știu câtă muncă e în spate, câtă disciplină, câtă rigurozitate, câtă dedicare, și mi-e mai mare dragul să-i văd tocmai pentru că îi respect foarte mult pentru ceea ce fac, pentru că sunt un exemplu demn de urmat. Mare păcat că armata nu mai e obligatorie! Părerea mea e că toți, și femei, și bărbați, ar trebui să petrecem cel puțin 1 an într-o unitate militară!

parada-1-dec-foto-diana-zaharia

Smiley (omul) și Pavel Bartoș au fost și ei pe placul meu, momentele invitaților lor mi-a plăcut mai puțin, la fel pot spune și despre Măruță (nu o să spun pe blog că nu-l suport pe omu ăsta ;)) ), dar .. c`est la vie!

de-1-decembrie-protv-e-al-tau-dansez-pentru-tine-alege-marele-castigator-vocea-romaniei-da-startul-show_size1

Cel mai mult însă mi-a plăcut Vocea României, episodul special La Bloc și Știrile ProTV. M-am bucurat să aud și să văd vorbindu-se despre valorile sportive ale României (Chiricheș, Halep), dar și despre tinerii care merg să studieze în afară, sunt printre cei mai buni studenți și au planuri să se întoarcă și să facă din România o țară mai bună, mai frumoasă, mai profesionistă (sper să nu fie doar cuvinte mari). Bineînțeles că nu am scăpat de știrile despre cum s-au înghesuit românii la fasolea cu ciolan, sărmăluțe și vin fiert. ”Așa-i românul” nu? Vorba cântecului! Iar doamna care ieșise cu soțul și cățelul la plimbare și s-a ”atașat” cozii deoarece cățelul ei adoră sărmăluțele mi s-a părut .. mai bine nu vă zic cum mi s-a părut. Zic doar : rușine! Rușine doamnei, rușine cățelului, rușine celor care au permis să difuzeze ”evenimentul” pe post în loc să ia măsuri. Cu siguranță erau și sunt oameni care într-adevăr nu au ce mânca și acele sărmăluțe erau singura lor masă caldă într-o mare perioadă de timp!

vedetele-protv-au-inregistrat-imnul-national-al-romaniei-pe-arcul-de-triumf_8Cel mai special moment din toată ziua a fost însă acela când Matei al meu a ascultat imnul României cântat la paradă și i-a plăcut mult ca melodie de adormit. La fel s-a întâmplat când vedetele Pro au cântat de pe Arcul de Triumf din capitală și când i-am pus cântecul de pe youtube. (doar ca să-mi verific ipoteza). Mereu mă bucur când găsesc ceva care să-l liniștească atunci când e agitat și care să-l adoarmă!😀

 


4 thoughts on “O zi specială

  1. Ioana, armata nu e ceea ce vezi tu la 1 decembrie. În cea mai mare parte a timpului e o chestie penibilă, inutilă, mâncătoare de bani absolut de pomană, un lux pe care nu ni-l permitem şi care, Doamne fereşte !, în eventualitatea în care ar trebui să facă faţă unei confruntări armate s-ar face de băcănie şi, până şi turcilor dacă ne-ar ataca nu le-ar lua mai mult de câteva ore până să ne ocupe. „Eficienţa” armatei s-a văzut foarte clar în decembrie 1989. Fiindcă 80% dintre morţii revoluţiei sunt rezultatul armatei române. Important e însă faptul că, după o viaţă în care nu au făcut absolut nimic, au fost recompensaţi, de pe la 45-50 de ani, cu salarii compensatorii uriaşe şi cu pensii generoase, cât 3-4 salarii ale unui tânăr care îşi rupe acum spatele şi-şi toacă nervii muncind peste 10 ore pe zi.

    Apreciază

    1. Posibil ca tu să ai multă dreptate, dar cum am spus, am rude și prieteni care sunt sau au terminat Academia Militară și muncesc foarte mult. Același lucru l-am aflat și din povestirile tatălui meu, a bunicului și a altor unchi care au făcut armata între anii `60-`80.

      Apreciază

  2. Adevărat, armata la paradă e tare frumoasă și impresionantă, și mie mi-a plăcut anul trecut când, întâmplător, am văzut evenimentul pe viu. Dar armata în sine e o mare pierdere de vreme, crede-mă! Dacă nu-ți place viața de cazarmă, ce să cauți acolo în mod forțat?! Stagiul militar obligatoriu era doar o mare gaură neagră în buzunarul românilor. Tineri absolvenți de facultate cu loc de muncă greu găsit erau luați în armată, iar când se întorceau, erau nevoiți să-și depună actele de șomaj. Noroc că s-a găsit un grup de minți care să anuleze stagiul ăla militar obligatoriu!🙂
    Ți se pare ție că există vreo țară de teapa României căreia armata să-i fie de folos?🙂 E doar o impresie, Ioana. Noi avem nevoie de armată ca s-o trimitem în Irak, în Afganistan… să apere ce?
    În fine, eu am o părere foarte proastă despre armate, ca și entități dedicate războiului = crime justificate prin patriotism.

    Apreciază

    1. Cel mai probabil fiecare are dreptatea lui. Tu ai făcut armata sau s-a anulat la timp? Eu cred că stagiul militar formează băiețandrul care intră acolo într-un bărbat, sau ceva de genul. Când eram mică îmi doream și eu să fac armata, dar când să mă înscriu la Liceul Militar am descoperit mai multe lucruri care nu mă recomandau și așa s-a spulberat visul meu. Am spus și mai spun că pentru mine armata înseamnă ordine, disciplină și asta-mi place.
      Cum să nu fie de folos? Puya zicea într-o melodie că ”Nu o să oprim niciun raid aerian, dacă o să ne atace când ne uităm la Inimă de țigan” (și versurile astea conțin multe alte ironii care ar merge dezbătute la un moment dat, poate într-un articol)🙂

      Apreciază

Am ceva de spus:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s