Luni de fiere, Pascal Bruckner


Titlu original: Lunes de fiel

Autor: Pascal Bruckner

Număr de pagini: 259

Alte cărți citite de același autor: Hoții de frumusețe

Nota mea: 2/5

Aveam cartea aceasta de multă vreme în biblioteca personală, dar nu știu cum s-a făcut că nu am citit-o până acum.

Nu e o capodoperă, din punctul me de vedere, și se deosebește foarte mult de Hoții de frumusețe (care mi-a plăcut), chiar dacă au în comun același stil. Îi dau nota 2 pentru că apreciez autorul și ideea acestui roman, chiar dacă nu mi-a plăcut.

La fel ca în Hoții de frumusețe, există un povestitor și un ascultător, și două cupluri în jurul cărora gravitează toată ”acțiunea”, subiectul fiind crizele cu care se confruntă cuplurile moderne. Mă așteptam la cu totul altceva. Nu mi-a plăcut că numele unuia dintre personajele negative (în opinia mea) purta numele Rebecca, Rebecca fiind în mintea mea personajul din romanul lui Daphne du Maurier, pe care îl ador. Nu mi-a plăcut povestirea lui Franz, cu toate detaliile lui odioase. Nu mi-a plăcut că s-a mers atât de departe cu încercarea de a simți iubirea adevărată. Mi s-a părut că s-a exagerat mult pe latura negativă a acesteia și chiar că s-a trecut dincolo de limitele iubirii. Pentru mine iubirea e altceva. Nu mi-a plăcut nici finalul. Știu că unii oameni sunt răi, dar mi-e greu să cred că doi un singur om (invalid) poate schimba în rău viața a altor trei oameni în doar câteva zile; că poate exista atâta răutate în el și că se poate bucura de răul pe care îl provoacă destrămând un cuplu, aruncând în închisoare un nevinovat, desfigurându-și iubita soție.

Prea urât. M-a tulburat și nu-mi doresc să mai citesc prea curând ceva asemănător.


Am ceva de spus:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s