A fi sau a nu fi.. Femeie


De ce te-oi fi iubind,

FEMEIE gingaşă,

Ca firul de iarbă

ce taie în două luna văratecă,

azvârlind-o în ape”…? (Nichita Stănescu)

tumblr_lhvcf3mhkp1qbedvyo1_500

Vorba românului, ”ziua bună se cunoaște de dimineață, și săptămâna bună se cunoaște de luni”. Ei bine, dacă luni m-am alăturat tovarășilor din Kooperativa 2.0 Iași pentru o vizită la aeroport, joi am continuat cu participarea la un workshop denumit sugestiv: ”Redescoperă-te, Femeie”, susținut de psihoterapeut Ana-Maria Ceornea, la clinica Armoniè.

Spun mereu că toate lucrurile se întâmplă cu un motiv și se întâmplă atunci când le este menit să se întâmple, nici mai devreme, nici mai târziu. Și o spun și acum, pentru că nu demult îi rugam pe unii dintre bărbații din blogosferă să scrie despre cum văd ei femeia. Am citit cu emoție rânduri scrise probabil cu mai multă emoție. Universul probabil m-a lăsat să ”rumeg” acele postări și gândurile și emoțiile generate de ele, pentru ca într-un final să mă aducă în situația de a mă întreba și a afla cum e femeia, din propria perspectivă.

Am văzut evenimentul pe facebook, printre câteva zeci altele și mi-a atras atenția. Am citit descrierea, am apăsat ”butonul” Particip și apoi am contactat-o pe Ana în vederea rezervării unui loc la acest workshop. Atunci și în zilele ce au urmat m-am gândit că o să aflu cumva (prin secrete cunoscute de foarte puține persoane) cum să fiu mai feminină, cum să mă iubesc și să mă prețuiesc.

Ana nu ne-a spus niciun secret, iar adevărul nu e nici el prea departe, pentru că am aflat, în primul rând, ce înseamnă să fii Femeie. E drept, nu m-am întrebat deloc în acest timp ce înseamnă să fii femeie, nici nu mi-a trecut prin minte, probabil am crezut că știu deja.

Ce am crezut eu că înseamnă să fii femeie? Un tot. O multifuncțională. Mai multe persoane într-una. Am crezut că femeie ești atunci când ești fiică (motiv de mândrie pentru părinți), soră (sprijin și model pentru frații mai mici), iubită (atentă și grijulie), soție (camarad pe viață și stâlp de susținere), mamă (oferind iubire necondiționată și educându-și cum știe mai bine copiii), prietenă (umărul pe care poți plânge liniștit și cea care se dă peste cap pentru a te ajuta să-ți rezolvi o problemă), angajata sau antreprenoarea (care își face exemplar treaba), doamna/domnișoara care zâmbește sincer, merge drept și privește înainte atunci când iese în societate. Și lista poate continua, desigur. Dar greșeam.

Suntem atât de angrenate în cotidian: copil, partener (sau lipsa acestuia), familie, familia extinsă, serviciu, societate; credem că e de datoria noastră să le facem pe toate (pentru că femeile din 1800 nu le puteau face, dar noi da); credem că e de datoria noastră să fim acolo pentru fiecare apropiat care are nevoie de noi; și ne păcălim că suntem femei îmbrăcând o fustă sau încălțând un pantof cu toc din când în când, folosind niște cosmetice sau produse de machiaj, răsfățându-ne la salon o dată pe an, când ar trebui să ne răsfățăm (în orice mod) zilnic. Pentru că da: merităm! Merităm să fim Femei, nu bărbați cu fustă, chip și corp de femeie.

A fi femeie e o stare, ce vine din interiorul nostru. A fi femeie înseamnă a te simți femeie, dincolo de toate rolurile enumerate mai sus. Suntem femei înainte de a fi fiice, surori, mame, iubite, soții, prietene, și nu încetăm să fim femei odată cu asumarea oricăruia dintre aceste roluri. Datoria noastră este să ne (re)descoperim, să alegem să ne simțim bine în pielea noastră, să ne punem pe primul loc pentru ca de acolo să ne putem dedica celorlalți, să putem să îi ajutăm, să fim capabile să le oferim din iubirea noastră. Ceea ce nu e o muncă ușoară.

Partea cea mai dureroasă nu a fost însă să aflu că nu știu ce înseamnă să fii femeie sau să realizez că sunt o femeie masculinizată (subconștientul meu probabil știa deja), dar a fost să realizez că bărbatul pleacă din viața ta atunci când te vede atât de independentă, de sigură pe tine și te aude ”lăudându-te” cu faptul că ești o femeie puternică mai des decât aude ”te iubesc”. Pleacă! Și nu se mai întoarce. Nici privirea nu o mai întoarce către tine. Te lasă cu toată ”puterea” ta, că doar nu ai nevoie de el. Și se duce acolo unde se simte la adăpost, acolo unde se simte bărbat, ceea ce el este. După multe frământări și ”de ce”-uri, iată că înțeleg acum. Acum știu unde am greșit și mă rog să am doar puterea de a nu mai repeta acest comportament.

Spre final îmi răsare în memorie un exemplu din zilele trecute, căruia nu i-am dat nicio importanță la momentul respectiv: dimineață, o stație oarecare, la urcarea în tramvai, eu (blugi, teniși, părul strâns) și vreo patru-cinci bărbați de vârste diferite (fiecare îndreptându-se spre serviciu probabil), niciunul nu m-a lăsat să urc înaintea lui. Oare de ce? Cavalerismul nu mai există? L-a omorât cineva? Ce rol am sau am avut în acest ”proces”?

Nu ar trebui să îmi mai cumpăr singură până și flori. Nu ar mai trebui să car cale de trei etaje plasele pline cu cumpărături. Nu ar mai trebui să desfund chiuveta. Nu ar mai trebui să schimb becul care s-a ars. Ar trebui să încetez să cred că pot și să încerc să le fac pe toate. Ar trebui să am mai multă grijă de mine, cea din interior. Și, de ce nu, ar trebui să port mai mult rochițe, fustițe, tocuri. Pentru mine.

Am părăsit incinta clinicii așa cum îmi place: cu emoție (atâta emoție încât am vărsat câteva lacrimi – e de bun augur) și cu multe teme de gândire. Au trecut câteva zile de atunci și încă mai caut răspunsuri la întrebări înainte să adorm. Semn că mesajul a ajuns unde trebuia.

Și pentru că am cunoscut oameni minunați, plini de energie pozitivă, și-mi place fluturele albastru din clinică😀, o să îi mai calc pragul joi, 21 aprilie, cu ocazia Atelierului de relaxare.

***

Ana-Maria Ceornea este o ființă care trăiește fiecare zi ca pe o experimentare, ca pe un dar al vieții, care e în căutarea și descoperirea ei de cel puțin șapte ani, căreia îi place să lucreze cu oamenii, să comunice cu sufletele acestora, să creeze zi de zi relații sănătoase. Deviza ei este ”Ești ceea ce crezi că ești!”

De meserie psihoterapeut, a ales drumul cunoașterii și redescoperirii permanente a propriei persoane. Descoperă în fiecare zi oameni minunați care doresc să-și vadă și creeze propriul sens și propriul drum.

Foarte importante pentru mine sunt liniștea sufletului, bucuria de a trăi și iubirea propriei persoane. Cultiv zi de zi aceste minuni și viața mi se pare extraordinară! Sunt EU din ce în ce mai mult, pe zi ce trece și asta îmi dă libertatea și iubirea de care am nevoie! Sunt un călător, dar în același timp, un suveran al propriei mele vieți. Sunt o ființă creatoare, ce își croiește fiecare zi în manieră proprie și asta-mi place teribil!

Armoniè (clinicaarmonie.ro) este clinica psihologică care armonizează ceea ce fac, gândesc, simt și spun persoanele care întâmpină obstacole de ordin psihic, deoarece doar astfel vor putea avea acces la o viață fericită și împlinită. O clinică pentru oameni, pentru specialiști, care doresc să facă mai cunoscut faptul că PUTEREA e în noi. Ne putem regăsi, putem evolua și cunoaște, apelând la interiorul nostru.


Am ceva de spus:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s