Share-uim globuri cu suflet


”Crăciunul, copile, este dragostea în acțiune. De fiecare dată când iubim, de fiecare dată când dăruim, este Crăciun.” (Dale Evans Rogers)

Se apropie Crăciunul, Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus – acea perioadă magică din an, pe care o aștept cu nerăbdare. Nu, nu pentru cadouri (deși..cui nu îi place să le primească?), ci pentru iubire și armonie, pace și bucurie. În restul anului suntem atât de ancorați în zbuciumul cotidian, încât îngropăm undeva în adâncurile sufletelor noastre spiritul Crăciunului, alergăm de colo-colo în neștire, uităm să trăim cu adevărat din plin… Dar nu e totul pierdut, pentru că în luna lui Decembrie se pare că încetinim goana, până când luăm o pauză, îi adunăm pe cei dragi în jurul bradului frumos împodobit, cântăm colinde despre venirea lui Iisus în lume și despre miracole, ne simțim binecuvântați cu atâta iubire.

gift-web-538x218Așa arată, pe scurt, Crăciunul multora dintre noi. Pentru unii, însă, lucrurile stau puțin altfel, și nu e corect. Slavă Domnului că mai există suflete calde și bune, care schimbă acest lucru. Vorbesc despre membrii Kooperativa 2.0 Iași, datorită cărora există campania ”Share-uim globuri cu suflet”, în parteneriat cu Casa Share și Carrefour Felicia. Benefciarii vor fi 11 familii nevoiașe, care nu demult nu aveau niciun acoperiș deasupra capului și cărora Bogdan Tanasă de la Casa Share le-a construit case.

Familia 1, din Vlădeni este formată din 3 copii: 6 ani (băiat), 12 ani (băiat), 14 ani

(băiat)  și 1 părinte

Familia 2, din Popricani este formată din 4 copii – 2 ani (fete gemene), 7 ani (fata), 9 ani (fata)  și 2 părinți

Familia 3, din Miroslava este formată din 3 copii: 5 ani(băiat), 8 ani (fată), 10 ani (băiat) și 2 părinți

Familia 4, din Moimești/Popricani este formată din 5 copii: 2 ani (băiat), 4 ani (băiat), 12 ani (băiat), 15 ani (fată), 16 ani(fată) și 1 părinte

Din familia 5, din Prisăcani face parte un băiat de 15 ani – fără părinți acasă

Familia 6, din Popricani este formată din 7 copii cu vârste între 0-15 ani și 1 părinte

Familia 7, din Popricani este formată din 2 copii: 5 ani (fată) și 7 ani (băiat)

Din familia 8, din Țipilești/Popricani face parte tanti Catinca, de 70 ani

Familia 9, din Voinești este formată din 4 copii: 7 ani (fată), 12 ani(fată), 14 ani (băiat) și 17 ani (băiat)

Familia 10, din Moimești/Popricani este formată din 5 copii: 5 ani (fată), 7 ani (fată), 12 ani (fată), 15 ani (fată) și 14 ani (băiat)

Familia 11, din Medeleni/Golăești este formată din 3 copii: 5 ani (fată), 7 ani (fată) și 16 ani (băiat).

Eu una aștept cu nerăbdare să le văd zâmbetele acestor oameni și să le simt energia. Pentru noi împreună, cu siguranță zilele ce vor urma vor fi de neuitat.

globuricusufletk20_blogfeaturedimage

Oricine se poate implica. Dacă puteți dărui din puținul dumneavoastră alimente, produse de igienă, rechizite sau jucării, luați legătura cu mine sau colegii mei din Kooperativa 2.0 Iași, până în data de 18 decembrie.

Dumnezeu să ne ajute și să vă răsplătească înzecit pentru gândurile și faptele bune!

 

Later Edit: Pentru că e vorba despre munca unei întregi echipe, îi menționez mai jos pe colegii mei care au scris despre campanie:

Constantin Ciobanu: http://foto-ideea.blogspot.ro/2016/12/share-uim-globuri-cu-suflet.html

Sorina Chirilă: https://zambetulsoarelui.wordpress.com/2016/12/11/iasi-hai-si-tu-sa-share-uim-globuri-cu-suflet/

Andreea Crețu: http://blog.joli-bebe.ro/share-uim-globuri-cu-suflet/

Anda Elena Pintilie: http://saptepietre.ro/2016/12/sa-dam-share-la-globuri-cu-suflet.html

Bianca Ionel: http://www.blog.biancaionel.com/share-uim-globuri-cu-suflet/

Dragoș Bârgăoanu: https://dragosteam.wordpress.com/2016/12/11/globuri-cu-suflet-2016-iasi/

Diana Elena Lupu: https://elydy.wordpress.com/2016/12/08/share-uim-globuri-cu-suflet/

Andreea Ignat: http://andreeaignat.info/globuri-suflet-casa-share/

Alexandra Ali: http://sutzu-miri.blogspot.ro/2016/12/shareuim-globuri-cu-suflet-craciunul.html

Marian Matei: https://travelwithmatei.com/2016/12/11/662/

Florina Gabriela Pascariu: http://florinapascariu.blogspot.ro/2016/12/impreuna-aducem-zambete.html

Costin Chirica: http://www.costinchirica.com/2016/12/11/globuri-cu-suflet-petru-casa-share/

Alexandra Ignat: http://pauze-pentru-cafea.blogspot.ro/2016/12/share-uim-globuri-cu-suflet.html?m=1

Nistor Andrei: http://nistorandrei.com/blog/share-uim-globuri-cu-suflet/

Durbaca Ionuț Lucian: http://ionutdurbaca.ro/share-uim-globuri-cu-suflet/

Gabriela Elena Mereuță: http://blogulcruellei.blogspot.ro/2016/12/share-uim-globuri-cu-suflet.html

Andrei Chisanovici: http://chisanoviciandrei.blogspot.com/2016/12/share-uim-globuri-cu-suflet.html

Irina Butnaru: https://irinabutnaru.wordpress.com/2016/12/12/decoram-casa-share-cu-globuri-cu-suflet/

Adelina Bohan: http://www.blogdebeauty.info/globuri-cu-suflet

Alexandru Taradaciuc: http://www.taratech.ro/share-uim-globuri-cu-suflet-2016/

Isabela Nitica: http://isabelanitica.com/share-uim-globuri-cu-suflet/

Alexandra Bohan: http://www.alexandrabohan.com/2016/12/globuri-cu-suflet/

Diana Cătănoaia: http://www.newtouchofcolor.com/share-uim-globuri-cu-suflet/

Dana Burlacu Visternicu: http://prajituricisialtele.ro/2016/12/12/share-uim-globuri-cu-suflet/

Roxana Ichim: http://beautyideas.co/post/154345000957/supereroii-%C8%99i-globurile-cu-suflet

Mihai-Alex Olteanu: http://atelierdefamilie.blogspot.ro/2016/12/share-globuri-cu-suflet.html

Viorica Picincu: http://zambeste-blue65.blogspot.ro/2016/12/share-uim-globuri-cu-suflet.html

Simona Patraș: http://www.simonapatras.com/2016/12/share-uim-globuri-cu-suflet.html

Dintre aceștia, Anda, Ionuț, Gabriela și Alexandra au cele mai importante roluri în organizarea acestei campanii. Eu una le mulțumesc tuturor și le sunt recunoscătoare pentru fiecare efort!

Anunțuri

16 gânduri despre &8222;Share-uim globuri cu suflet&8221;

  1. Pingback: TravelWithMatei

Am ceva de spus:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s