✝) Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur – 30 ianuarie


img_20170129_212257

Canon de rugăciune:

„Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, glasul al 4-lea:

Că cei ce ați fost întocmai la obicei cu Apostolii şi lumii învăţători, rugaţi-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, glasul 1:

Pe cei trei preamari luminători ai Dumnezeirii Celei de trei ori mai strălucitoare decât soarele, pe cei ce învăpăiază lumea cu Razele Dumnezeieştilor dogme; pe râurile cele cu miere curgătoare ale înţelepciunii, care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu; pe Marele Vasile şi pe Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, împre­ună cu Strălucitul Ioan cel cu limbă de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne, cu cântări să-i cinstim; că aceştia pururea se roagă Treimii pentru noi.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe prigonitorul Faraon…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nu este lucru potrivit cu râvna omenească ceea ce încerc să fac acum; ci, Înţelepciunea Care şade pe Scaunul Tău, Iubitorule de oameni, să-mi ajute mie, dându-mi har de cuvânt; ca prin el să pot mări pe aceia, pe care Ea Însăşi, mai înainte, bine i-a mărit.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Bunătatea Ta şi multa bogăţie a iubirii Tale de oameni, Stăpâne, s-a revărsat ca un pahar plin şi a curs, spre a arăta şi acum pe cei ce sunt puşi înainte spre laudă, ca pe alţi îngeri în trup.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făpturilor cereşti laudă se cuvine; iar celor Dumnezeieşti numai cântarea îngerească le este potrivită; că îndumnezeiţi au fost, prin împărtăşire, ca cei ce au avut întru sine vieţuind şi grăind pe Dumnezeu Cel Adevărat şi după fire Unul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pomenirea drepţilor cu laude o săvârşeşte de Dumnezeu însuflata adunare, cu care şi Maica lui Dumnezeu, ca o Conducătoare Tare a lor, cu cuviinţă împreună se preamăreşte; fiind mai presus de rânduiala cea de la sfârşit şi de cea de la început şi de cea de la mijloc şi împărtăşindu-se de bună laudă.

Catavasie, glasul al 3-lea:

Pământul cel roditor de adâncime uscat l-a trecut, oarecând, soarele; căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părţile, trecând poporul marea pedestru şi lui Dumnezeu cu plăcere cântând: să cântăm Domnului căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Îndreptătorii obiceiurilor şi chivernisitorii sufletelor; izbăvitorii cei de obşte ai oamenilor, care şi chipurile faptelor şi ale cuvintelor ne-au arătat nouă; învăţătorii cei străluciţi ai vieţii cu strălucire să fie lăudaţi.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Duhul lui Dumnezeu a umplut pe Sfântul Vasile de ştiinţă; din limbile cele de foc Sfântul Grigorie a avut una şi foc de cuvinte înalte a suflat; iar gura lui Hristos în Sfântul Ioan a grăit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe înţelepciunea veacului de acum, nimicită cu adevărat, nebunia propovăduirii o are supusă sieşi şi ca o roabă slujindu-i, că darul înţelepciunii pe învăţători, ritori îi arată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce S-a Sălăşluit în pântecele Preacuratei Fecioare, face sufletele Sfinţilor celor purtători de Dumnezeu, locaş Luişi; şi ne tâlcuieşte nouă, prin gurile lor, Tainele cele cu privire la Maica Sa.

Catavasie:

Întărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine, întăreşte Doamne, Biserica Ta, pe care ai câştigat-o cu Scump Sângele Tău.

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne…

Stih: Sfinte Ierarhe Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlp de foc povăţuitor poporului credincios şi arzând pe vrăjmaşii credinţei, mântuind neamurile cele ce-l urmau cu tărie, Marele Vasile aşa s-a arătat; deci să îndrăznească şi să biruiască Biserica lui Hristos, îmbogăţită fiind cu un apărător ca acesta.

Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Desfătare limbii şi dulceaţă la tot auzul a ajuns cuvântul tău, Sfinte Grigorie; mana vieţii, roua dulceţii, mierea din piatră, îngerilor cerească pâine; care îndeamnă a se sătura de nesăţioasa ei dulceaţă şi care umple de desfătare pe cei ce se împărtăşesc cu ea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Râul darurilor Duhului s-a umplut până la revărsare şi faţa cea frumoasă a pământului se udă ca dintr-un izvor de desfătare, din gura cea de aur; veselind şi îngrăşând toată cetatea lui Hristos, cu săltările Dumnezeieştilor valuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fire simplă, îngăduind împreunarea şi arătându-se mai presus de amestecare, cei trei de Dumnezeu purtători învăţători au mărturisit în Fiul tău, Stăpână, două voinţe şi două lucrări, cunoscând pe Cel Ce este în două firi.

Catavasie:

Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase; că ieşind din Chivotul Sfinţirii Tale, din Maică Nevătămată, în Biserica Slavei Tale Te-ai arătat ca Prunc în braţe purtat; şi s-au umplut toate de lauda Ta.

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe înţelepţii cunoscători ai lucrurilor celor Dumnezeieşti şi omeneşti, care cu iubire de adevăr firile celor ce sunt ni le-au lămurit nouă şi ne-au făcut cunoscut tuturor pe Ziditorul acestora, precum se cuvine, cu glasuri de mulţumire să-i răsplătim.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Amărăciunea şi gustul cel rău al leacurilor celor spre mântuire le-au îndulcit Dumnezeieştii tămăduitori ai sufletelor, cu farmecul, cu meşteşugirile şi cu darurile înţeleptelor cuvinte; îndulciţi-vă toţi dreptcinstitorii de Dumnezeu şi veselindu-vă, mântuiţi-vă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tace tot cuvântul, când propovăduitorii de Dumnezeu grăiesc de cele Dumnezeieşti; şi Legea cea nouă se ridică mai presus de cea veche, punând înainte cinstitele tăbliţe ale celor legiuite în ea; după care se îndrumează toată adunarea credincioşilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe făpturile cele nemuritoare le-a întrecut firea muritoare, întru sfinţenie; şi Fecioara a covârşit pe Îngerii cei fără de trup, ca Una ce a născut pe Dumnezeu, Împăratul Îngerilor; către Acela a privi nu le este cu putinţă.

Catavasie:

Când a văzut Isaia, în vedenie, pe Dumnezeu pe Scaun Preaînalt, de Îngerii Slavei înconjurat, a strigat: vai mie, ticălosul! că am văzut mai înainte pe Dumnezeu Întrupat, pe Cel Ce stăpâneşte pacea şi lumina cea neînserată.

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Treimea în Unime, Dumnezeu a O numi ne-am învăţat; şi Unimea, Treime a O lăuda am primit de la părinţi; şi am învăţat a ne închina unei Firi în Trei Ipostasuri.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul era întru început la Tatăl, împreună fără de început; şi Duhul împreună cu Fiul era, dar din Tatăl; O Dumnezeire Neamestecată şi de aceeaşi Fire, precum grăiesc Dumnezeieştii propovăduitori.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Unesc şi despart pe cele ce cu unire sunt despărţite: Unul Nedespărţit înţeleg şi Trei îmi închipui; pe trei dascăli de Dumnezeu purtători primesc, care aşa m-au învăţat să cred.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără maică mai înainte de trup a fost şi fără de tată după Întrupare; şi este Fiu al Tatălui şi al Maicii, Cel Ce se cheamă aşa; amândouă acestea sunt mai presus de minte; că la Dumnezeu sunt cu putinţă cele mai minunate dintre lucruri.

Catavasie:

Strigat-a Ţie bătrânul, văzând cu ochii mântuirea, care a venit popoarelor de la Dumnezeu: Hristoase, Tu eşti Dumnezeul meu.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe propovăduitorii cei tari…

Pe Sfinţii propovăduitori şi Dumnezeieşti vestitori, pe căpetenia învăţătorilor Tăi, Doamne, i-ai primit întrudesfătarea şi odihna bunătăţilor Tale. Că ai primit ostenelile acelora şi moartea mai vârtos decât arderile de tot; Cel Ce Însuţi preamăreşti pe Sfinţii Tăi.

Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlpi de fapte bune şi de înţelepciune, văzuţi şi auziţi, care tac şi strigă, au fost grăitorii de Dumnezeu, în cuvânt şi în faptă, îndemnându-ne a striga: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Graiurile lui Dumnezeu care tună de sus, în chip minunat, strălucirile fulgerelor şi cuvintele voastre, înţelepţilor, primind, cântăm laolaltă cu voi şi împreună cu voi grăim: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din limbile cele de piatră va fi aruncată grindina, care va sfărâma învăţăturile cele putrede, de va îndrăzni cineva să stea în mijlocul grăitorilor de deşertăciune, negrăind cu dreptate: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întru tine, Fecioară, S-a Sălăşluit şi după naştere Fecioară te-a lăsat Cel Ce schimbă stihiile şi preface firile, precum voieşte. Către Care strigăm, împreună cu tine, cea cu totul fără prihană: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Catavasie:

Pe Tine, Cel Ce ai răcorit în foc pe tinerii cei ce Dumnezeu Te-au numit şi în Fecioară Nestricată Te-ai Sălăşluit, Dumnezeu Cuvântul, Te lăudăm, cântând cu dreaptă credinţă: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul…

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe care Dumnezeu i-a împreunat într-o unire deopotrivă de cinstită, cei ce îi laudă să nu-i despartă; ci, socotindu-i întocmai întru aceleaşi daruri, întocmai să-i şi învrednicească de laude, dulce cântând: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Puternicii şi nebiruiţii ostaşi ai Dumnezeirii şi adevăraţii apărători ai adevărului, cercetând bine adâncurile Duhului, au scos de acolo minunatele cunoştinţe despre Dumnezeu şi au învăţat a cânta: popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh Domnul.

De pe cer doi luminători preamari luminează unul după altul partea de sub soare; iar de pe pământ mai luminat luminează toată lumea trei preamari luminători: Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur; aceştia strălucesc deopotrivă unul cu altul şi cântând împreună: popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pentru noi a fost Întruparea şi Cinstitele Patimi; pentru noi Dumnezeu împreună cu morţii a fost; dar, ca Cel Ce a fost liber de patimi, moarte n-a gustat; ci, numai cu trupul cel muritor s-a împărtăşit şi de Patimi şi de moarte. Pe Acesta Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Catavasie:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

În focul cel mistuitor uniţi fiind tinerii, cei ce au fost cei dintâi în cinstirea de Dumnezeu, dar de văpaie nefiind vătămaţi, cântare Dumnezeiască au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

La Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta…

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei trei păstori ai Preasfintei Treimi.

Virtutea Treimii s-a Înălţat şi toate le-a umplut de Slavă: o altă văpaie a strălucit nouă cu întreite lumini, ca o răsfrângere de lumină a Ei, pe cereştii povăţuitori în Taine. Prin care ne îndreptăm către Dumnezeiasca cugetare cea înaltă, noi, cei drept cinstitori de Dumnezeu.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei trei mari luminători, de trei ori mai luminoşi decât soarele.

Nu este un al doilea între aceştia trei; că fiecare îşi poartă vrednicia lui, nimeni întâiul părând şi pe cei deopotrivă cu cinstirea înfrângând; ci, mai vârtos îşi împart unul altuia biruinţa, cu mare bucurie. Că nu încape între dânşii îndrăzneala pizmuirii, care strică buna înţelegere.

În loc de: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Stăpânia Dumnezeirii Celei în Trei Ipostasuri şi Nedespărţită.

Dreapta cinstire de Dumnezeu care a arătat pe părinţi fii ai Săi întâi-născuţi, naşte printr-înşii fii, după Lege, fără prihană şi desăvârşiţi prin Duhul, Cel Ce a grăit întru dânşii; aceştia cer să se păzească pacea până în sfârşit, pe care de la dânşii au moştenit-o.

În loc de: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cea mai Cinstită şi mai Preamărită decât Oştile cele de sus.

Fiu al Dumnezeului Celui Viu a propovăduit pe Fiul tău, Maică Fecioară, căpetenia înţelepţilor dascăli, nu de trup şi de sânge fiind povăţuită în această Taină, ci de descoperirea Tatălui. Pentru aceasta, învăţând să te cunoaştem pe tine Fecioară şi Maică şi Născătoare de Dumnezeu, te-a mărit

Catavasie:

Stih: Născătoare de Dumnezeu, Nădejdea creştinilor, acoperă, apără şi păzeşte pe cei ce nădăjduim în tine.

În Lege, în umbră şi în Scriptură închipuire vedem noi credincioşii; toată partea bărbătească ce deschide pântecele Sfânt lui Dumnezeu este. Deci pe Cuvântul Cel mai înainte Născut, pe Fiul Tatălui Celui fără de început, Cel Întâi-Născut din Maică, fără ispită bărbătească, Îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Pe marii luceferi cei purtători de lumină, turnurile Bisericii cele neclintite, într-un glas să-i lăudăm noi, cei ce ne îndulcim laolaltă de bunătăţile, de cuvintele şi de darul lor. Pe Înţeleptul Ioan Gură de Aur şi pe Marele Vasile, împreună cu Sfântul Grigorie, strălucitul teolog; către care să şi glăsuim, strigând din inimă: Preamăriţilor Trei Ierarhi, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Luând înţelepciune de la Dumnezeu ca nişte alţi trei Apostoli ai lui Hristos, cu cuvântul cunoştinţei aţi întocmit dogmele, pe care mai înainte de cuvinte meşteşugite le-au aşezat pescarii, întru cunoştinţă, cu Puterea Duhului. Că aşa se cădea credinţei noastre celei drepte să ajungă la întocmire. Pentru aceasta toţi strigăm către voi: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc, cu dragoste, sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Sufletul meu cel smerit, care, ca o corabie fără cârmaci, se afundă în zbuciumul valurilor ispitelor vieţii şi sub povara păcatelor se vede în primejdie să ajungă în adâncul iadului, întâmpină-l Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, cu mireasma rugăciunilor tale, linişte dându-i şi din primejdii smulgându-l. Că tu eşti Liman Neînviforat; roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască mie iertare de greşeli, că pe tine te am Nădejde eu, netrebnicul, robul tău.

Amin.”

Anunțuri

Am ceva de spus:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s