Ce voi citi?


Las mai jos lista cărților care așteaptă să le citesc în anul care a început, sau cine știe, în anii ce vor veni. 🙂

  • Mein Kampf
  • Love is a Story. Tipologiile poveștilor romantice – Robert J. Sternberg
  • Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan. Antologia nuvelelor franceze de dragoste din secolul al XIX-lea – Soviany Octavian
  • Povestea vieții mele – Benjamin Franklin
  • Undeva, departe – Andrew Solomon
  • Minciuni pe canapea – Irvin Yalom
  • Totul se termină cu noi – Colleen Hoover
  • Iubire amară – Elena Ferrante
  • Iubiri dificile – Italo Calvino
  • Evadarea din sine – David Le Breton
  • Navigând prin viață – Margaux Bergen
  • Lovește-ți inima! – Amelie Nothomb
  • 3 minute de meditație – Cristophe Andre
  • Clar de lună pe strada Nightingale – Samantha Young
  • Bastarda Istambulului – Elif Shafak

Și mă îndoiesc amarnic de faptul că nu se vor mai aduna și alte titluri pe lista de așteptare.

În momentul actual citesc Pierre și Jean de Guy de Maupassant.

Tu ce citești acum? Ce cărți așteaptă la tine în bibliotecă?

Biblioteca bloggerului român (2018)


În anul 2014, Chinezu` a început să provoace bloggerii să scrie despre cărțile citite în anul care a trecut și să le așeze într-un top în funcție de preferințe.

Eu cu greu mă mai pot numi blogger după numărul de postări din anul care a trecut, însă am citit câteva cărți astfel încât să mă încadrez în provocare măcar din acest punct de vedere.

  1. Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă – Haruki Murakami
  2. Cu fiecare zi mai aproape – Irvin D. Yalom, Ginny Elkin
  3. Enciclopedie Lykke. În căutarea celor mai fericiți oameni din lume – Meik Wiking
  4. Jung îndrăgostit de suflet – Lavinia Bârlogeanu
  5. Soţia plantatorului de ceai – Dinah Jefferies
  6. Ultima împărăteasă – Anchee Min
  7. Cea care alină – Anna Gavalda
  8. Vei fi acolo? – Guillaume Musso
  9. Mayerling – Claude Anet
  10. Floarea întunecată – John Galsworthy

Am mai citit Orient, Occident de Salman Rushdie și Cele o sută de mii de regate de N. S. Jemisin.

Care e topul tău?

What I Talk About When I Talk About Running sau Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă


Tocmai am terminat de citit a doua oară în cinci zile cartea lui Haruki Murakami. (Iar afară ninge liniștit.)

Ai ghicit! Atât de mult mi-a plăcut. Fără exagerare, simt că aș mai putea să o citesc de câteva ori. Fără să mă plictisesc de ea. Poate chiar aș învăța-o pe de rost. Dar cu siguranță aș înțege mult mai bine tainele ei. Pentru că nu mi se pare o simplă carte, un simplu volum de memorii. Și pentru că îl consider pe Haruki Murakami un scriitor genial, pe care îl ador. Deși literatura lui nu e ușor de citit. Pe mine mă acaparează mereu și ajung să nu pot lăsa cartea din mână până ajung la final, după care mă mustră conștiința că m-am grăbit atât. De fiecare dată mi-ar fi plăcut să savurez mai mult lectura.

Cartea aceasta însă e altceva. Și are doar 230 pagini citibile. 

Mă străduiesc să îmi amintesc o altă carte atât de ușor de citit, chiar prea ușor, și nu reușesc. Nu cred că e o părere strict subiectivă pentru că eu personal îl ador pe scriitor. Are un stil lejer, captivant, comic și amuzant pe alocuri, nu rareori mă trezeam că citesc cu un zâmbet ușor pe față.

Secretul poate fi faptul că e scrisă sub formă de notițe – adunate pe parcursul a un an, ceea ce îmseamnă relativ foarte puțin – despre alergare și scriere, acum sunt subiectivă, la nivel profesionist.

Îmbietor a fost faptul că la recitirea unora dintre paragrafe tot eram surprinsă de ceea ce citeam (nu se pune problema să fi uitat de ele, dat fiind că le-am recitit atât din scurt – e vorba de talentul scriitorului), altora le găseam noi înțelesuri. Nu mă pot abține să mă întreb cum ar sta lucrurile la următoarea recitire sau până la a câta lectură mi-ar lăsa impresii diferite?

Mai am cărți care își așteaptă rândul, nu pot să spun sigur că o să o citesc din nou în zilele următoare, însă e cert că e una dintre cărțile pe care le-aș citi o dată pe an și chiar voi face asta (mai face cineva așa ceva? – vreau să știu 🙂 ) – o analogie la o particularitate a cărții, nu divulg mai multe, te las să o savurezi dacă îți dorești. Cred că e ”imboldul blând” care mi s-ar potrivi atunci când aș fi în pană de motivație. 

Las mai jos câteva citate care mi-au atras atenția, care mi-au plăcut, în care m-am regăsit, nu înainte de a recunoaște spășit că încă de la primele pagini m-a făcut să cred că și eu pot să alerg zilnic, să îmi fac o rutină din acest stil de viață, am mai încercat în trecut, prin urmare știu că îmi place, dar nu am pus încă în practică – nu știu ce mă oprește, nici ce a făcut-o altădată. Poate doar faptul că mie mi-ar place să am un ”partner in crime”.

”Experiența m-a învățat că nu putem trăi singuri – de altfel, un lucru cât se poate de evident.”


”Gândurile … sunt ca norii de pe cer. Nori de diverse forme și mărimi, care vin și pleacă. Dar cerul rămâne cer, iar norii nu sunt decât niște musafiri care trec mai departe și dispar în zare. Cerul e ceva ce există și nu există în același timp. Are substanță și totodată nu are. Iar noi nu putem decât să luăm această întindere vastă așa cum este și să ne cufundăm în ea.”

”… oamenii reșesc să își clădească propria personalitate și să-și păstreze propria individualitate tocmai din cauză că sunt diferiți.”

”… singurătatea este, cu mici diferențe, un lucru inevitabil în viață. Dar ea îți macină sufletul și ți-l dizolvă ca niște stropi de acid care se preling dintr-o sticlă. E ca o sabie ascuțită, cu două tăișuri. Pe de o parte îți apără inima, pe de alta ți-o sfâșie necontenit pe dinăuntru.”

”… ce nedreaptă este viața. Ceea ce unii oameni nu obțin fără efort, alții capătă fără să miște un deget.”

”Viața e în esență nedreaptă. Ăsta e un lucru indiscutabil. Dar eu cred că oricât de nedreaptă ar fi situația în care te-ai afla, poți găsi o formă de echitate. Poate că asta cere timp și efort sau poate că degeaba investești timp și efort. E la latitudinea fiecăruia să hotărască dacă merită sau nu să caute această dreptate.”

”… eu unul nu sunt de părere că dacă ai voință, poți face orice. Lumea nu e atât de simplă.”

”Oamenii sunt făcuți să se țină de ceea ce le place și să abandoneze ce nu le place. O vagă legătură cu voința tot există, dar oricâtă voință ar avea cineva, oricât nu i-ar plăcea să se lase păgubaș, nu poate să se țină multă vreme de un lucru care nu-i e pe plac. Și chiar dacă ar reuși, sigur nu i-ar face bine la sănătate.”

”Lucrul cel mai important pe care îl învățăm în școală este acela că ”cele mai importante lucruri nu se învață la școală”.”

”… n-am decât să mă resemnez și să mă mulțumesc cu ce am. Asta este o regulă a vieții, iar eficacitatea nu e un principiu după care să judecâm ce valoare are viața noastră.”

”… un afiș pe care scrie ”Mușchii se pun greu și se pierd ușor. Grăsimea se pune ușor și se pierde greu”. O realitate nesuferită, dar rămâne o realitate.”

”Corpul este un sistem extrem de practic. Trebuie să îi provoci durere intermitent, pe o perioadă mai lungă, ca să înțeleagă mesajul. Rezultatul este că va accepta de bunăvoie (sau poate nu) volumul de mișcare la care e supus. După aceea împingi ușor limita superioară. Puțin câte puțin. Cât să nu facă pană.”

”… într-o anumită măsură, e inebitabil să pierzi. Nu ai cum să învingi la nesfârșit. Pe șoseaua vieții, e imposibil să gonești încontinuu doar pe banda de depășire.”

”Vreau să învăț din fiecare eșec și să aplic lecția învățată data viitoare. Să fac asta măcar cât mai sunt în stare.”

”Scriu ca să dau un făgaș gândurilor mele.”

”Când ne moare trupul, oare și gândurile noastre dispar într-o clipită, odată cu el?”

”Fără talent literar nu ești scriitor oricât te-ai strădui. Este mai degrabă o precondiție decât o calitate necesară. Fără combustibil, mașina nu merge, oricât de grozavă ar fi ea.”

”… tinerețea înseamnă să fii plin de vitalitate. … A fi tânăr și talentat e ca și cum ar avea aripi.”

”Inimile lor măasră timpul încet, căzute pe gânduri.”

”… îmi dau seama că eu nu sunt decât o piesă minusculă în uriașul mozaic al naturii. Nu sunt decât unul dintre elementele înlocuibile ale naturii, ca apele râului care curg pe sub pod, îndreptându-se către mare.”

”… dacă tot faci ceva, atunci fă-o cum trebuie (sau în unele cazuri, chiar mai bine de atât).”

”Nu știi ce-ți aduce ziua de mâine pânu nu trece ziua de azi.”

”Poate veți înțelege și dumneavoastră ce a lăsat în mine cursa aceea atât de dură – lucruri care te bucură și lucruri care nu prea au cum să te încânte. Sau poate veți spune doar că nu puteți să pricepeți așa ceva.”

”Nu era nevoie să mă gândesc la ce urma. Cerul, vântul, iarba, vacile care pășteau, spectatorii, ovațiile, lacul, romanele, realitatea, trecutul, amintirile, toate acestea nu mai aveau nicio legătură cu mine. Să-mi mișc picioarele trei metri mai departe – aceasta era singura rațiune a existenței mele ca ființă umană.”

”Viața nu are un sens pentru că are sfârșit. Vieții i se pune un sfârșit tocmai pentru a-i sublinia semnificația, ca o metaforă indirectă a faptului că e finită.”

”… așa e viața. Și noi n-avem decât s-o acceptăm așa cum e, fără explicații și fără amănunte.”

”Așa cum eu am rolul meu de îndeplinit, și timpul își are rolul lui. Iar timpul își face treaba mult mai conștiincios și cu mult mai multă precizie decât mine. Doar timpul, de când s-a născut el (oare când?), n-a făcut altceva decât să meargă tot înainte, fără o clipă de repaus.”

”Așa cum se întâmplă cu majoritatea necazurilor care se abat asupra omului, și durerea mea a apărut din senin, complet neanunțată.”

”… dacă mintea noastră e labirintică, și corpul e tot un labirint. Peste tot e întuneric, peste tot sunt puncte moarte, peste tot sunt indicii mute, peste tot, duplicitate.”

”Îmi ridic privirea către cer. Se întrezărește acolo vreun crâmpei de bunătate? Nu. Se văd doar norii impasibili care plutesc deasupra Pacificului. Iar ei nu îmi spun nimic. Norii sunt mereu tăcuți. Nici n-ar trebui să mă uit la cer. Către înăuntrul meu ar trebui să-mi îndrept privirea. Mă uit în mine. E ca și cum m-aș uita în adâncurile unei fântâni. Se vede oare bunătate? Nu. Tot ce se vede acolo e firea mea. Natura mea așa cum e, individualistă, căpoasă, necooperantă, adesea egoistă, dar care se îndoiește de sine și încearcă să vadă partea amuzantă a lucrurilor – sau ceva de genul ăsta – atunci când se întâmplă ceva rău. Am cărat-o în cârcă pe drumul acesta lung, ca pe o desagă veche. Nu am cărat-o de plăcere. La ce are în ea, e și prea grea și nici nuarată prea grozav. Mai e și peticită pe la colțuri. Altceva n-am avut și am fost nevoit să o iau pe-asta cu mine. Dar, ce pot să zic, m-am atașat de ea. Evident.”

”Majoritatea profesorilor predau o anumită materie prin anumite metode prestabilite și folosind un anumit set de cuvinte, însă nu mulți sunt profesorii care știu să predea în funcție de elev, adaptându-se la abilitățile și înclinațiile sale și folosindu-și propriile cuvinte. Probabil că nu există mai deloc.”

”… în unele cazuri, să investești timp în ceva e drumul cel mai scurt.”

”La orice vârstă ai ajunge, atâta timp cât ești în viață, tot o să descoperi mereu lucruri noi despre tine. Oricât ai sta dezbrăcat în fața oglinzii, n-o să vezi niciodată până în adâncul tău.”

”Tocmai durerea, tocmai curajul de a ne supune acestei dureri, ne face să realizăm cu adevărat sau măcar să avem o licărire de înțelegere a faptului că suntem în viață.”

”… la urma urmei, lucrurile cu adevărat importante pentru noi sunt de cele mai multe ori cele care nuse văd (dar se simt în suflet). Și nu rar se întâmplă ca lucrurile de valoare să le obții doar prin fapte ineficiente. Oricât de zadarnice ar fi ele, prostești sigur nu sunt.”

PS: Mi-am amintit o carte pe care-am citit-o ușor: Heidi, fetița munților, deJohanna Spyri – cartea preferată a copilăriei mele, și a copilăriei mamei mele. A fost prima carte citită de mine singur, cap-coadă. Mi-a luat foar câteva ore. 🙂

o să mă știi de undeva


pagenu pe mine, pe Petronela Rotar. (dacă nu o știți deja) dacă o să-i citiți cartea. eu am citit-o. într-o oră și 22 de minute. nu mi-a plăcut întru totul. m-am regăsit pe alocuri (poate de aia):

”…nu am râs, că era de plâns, cred. eu sunt de plâns, red. mai ales atunci când îmi înghit, înghițituri mici-mărunte, urletul ăla, amestecat u plâns, cu atâtea cuvinte pe care nu le voi mai spune, atâtea cuvinte pe care nu ți le voi mai spune și toate câte nu am avut timp să ți le arăt despre mine și mai bine așa, muuuuult mai bine, oricum nu ai fi avut ce face cu asta, poți trăi liniștit fără, e mai bine așa, e mai bine.”

”vezi tu, eu văd. știi tu, eu știu. simți tu, eu simt.”

”mi s-au albit venele, uite. încheietura mâinii, pe interior, unde ai zis că o să mă săruți când o să mă întâlnești, vreodată.”

”..să îmi faci curățenie generală, să arunci tot ce nu îți mai trebuie și ce nu îți place, tot ce nu îmi trebuie și nu sunt”

”aruncă cu mâna tala gunoi toate atacurile și apoi dă empty trash, să nu se întoarcă niciodată. pune câteva nopți dormite, câte te lasă inima, toate în brațele tale, aruncă cearcăne…”

”ascultă,

mi-e foarte dor de tine. știu că nu știu să mai spun asta. nu mai știu nici să dor cum trebuie. umblu jumătate anesteziată printr-o lume vătuită, estompată, de unde nu răzbate mai nimic, doar un murmur.

ascultă,

eu trag cu dinții de mine să nu cad. pentru că eu nu îmi permit să cad.  eu trag cu dinții de mine să mă trezesc dimineața, să îmi placă cafeaua cu lapte, să mă vâr la duș – da, dușul ăla. trag de mine să mănânc, să respir, să scriu, să exist.

ascultă,

sunt foarte obosită, aș vrea să mor. adevărul  e că nu cred că am putea fi fericiți. nu cred că o să ne mutăm împreună să petrecem în paturi calde nopți reci. poate că nici nu mai știu să fac asta, singura mea formă de supraviețuire e lupta, iar lupta e agonie. lasă-mă să agonizez.”

”uită-te la noi. uită-te la zvârcolirea asta. și mai uită că ți-aș fi cerut să mă săruți ca și cum nu o să mă mai vezi niciodată, pentru că nu o să mă mai vezi niciodată, hai, uită că ți-aș cere să mă mai iubești o dată ca și cum nu o să mă mai vezi niciodată, pentru că nu o să mă mai vezi niciodată. uită-mă toată, uită-mă pe bucăți. sau mai bine, mai bine uită că o să mă uiți.”

Ӕntr-o zi

toate iernile astea imposibil de purtat decent mi

se vor înscrie în jurul

ochilor

rid de rid”

”și îți dau drumul cu gestul cu care te-aș chema

înapoi,

ca să le confunzi și să nu mai știi

să nu mai știi

și să vii

da, clar, mai bine vino decât să pleci”

”poate că inima mi s-a spart în nenumărate bucăți și ele toate, independente, fac fiecare altceva, iubesc fiecare altceva și pe altcineva și nu le mai pot reconcilia și nu le mai pot aduna și nu le mai pot lipi

niciodată”

”nimeni nu e fundamental rău, nimeni nu e fundamental bun

și nimeni nu e fundamental de încredere

toți oamenii cândva, când nu te vor înțelege, te vor blestema și urî”

”alteori simt că aș putea să mă îmbrac în cuvinte. să nu port nimic altceva. să mă înfășor în poeme lungi, în zilele tomnoase. în fraze seci în diminețile reci, când primăvara nu mai vine. să îmi tatuez de-a lungul venelor de pe mâini versuri ca astea…să mă împodobesc cu ele, cuvinte-brățări, cuvinte-colier care ți se așază gingaș pe gât…”

”mi-a cerut o zi și eu i le-am dat pe toate. așa sunt eu, risipitoare”

”nicio iubire

care te mistuie nu trece de tot. te calcinează. rămâne arsura, ca de țigară stinsă direct pe dermă. dai cu fond de ten. în timp, se estompează, dar locul arsurii rămâne.

suntem arși pe interior. arsuri mari, arsuri mici.

o carte pe care o citești, un loc, un om, un vis de noapte, o bucată de muzică, o clădire – toate se transformă în madlenă și tu ești înapoi acolo. e ca un val mare care te izbește, e ca o lovitură în plexul solar…

poți scăpa. poți fugi din universul consmat de cineva. dai foc la madlene. închizi ochii, tragi plapuma peste cap, îți înăbuși o pornire, două, trei.

te muți pe altă planetă.”

”…am avut o viață ușoară, nu am fost tristă niciodată, de aia am pielea așa întinsă. nu i-am zis că ridurile mele sunt toate pe interior.

nici măcar nu e vreo psihologie complexă la mijloc, desigur, victimile ajung uneori călăi…ai putea spune că totul e să-ți dai seama de asta, să poți sta la semafor, să te uiți cu luciditate în retrovizoare și să vei monstrul care se ascunde sub pielea frumoasă, fără riduri, dar nu e așa, ți-o zic eu. îl vezi. îl privești în ochi, îl strigi iar, Frankenstein.

așa. și?

te poți detesta. te poți și ierta, la o adică.

poți recunoaște fiecare greșeală, de fiică, de mamă, de femeie. te poți autoflagela sau te poți lăsa biciuită, dar nu te mai poți lăsa. nimănui. ești panteră, de-acum. ești on the motherfucker. metamorfoza e gata, fiecare sfâșiere a fost tot mai puțin intensă, îmblânzirea e tot mai puțin verosimilă, unghiile sunt gheare și zgârii chiar și atunci când vrei să mângâi.”

”…în cap mi se rotea ruga lui baudelaire: o, doamne! dă-mi forța și curajul de a-mi privi în suflet și în trup fără dezgust.

îl întreb uneori pe Bunuțul: ce plan ai avut cu mine, când m-ai aruncat în lume?”

Luni de fiere, Pascal Bruckner


Titlu original: Lunes de fiel

Autor: Pascal Bruckner

Număr de pagini: 259

Alte cărți citite de același autor: Hoții de frumusețe

Nota mea: 2/5

Aveam cartea aceasta de multă vreme în biblioteca personală, dar nu știu cum s-a făcut că nu am citit-o până acum.

Nu e o capodoperă, din punctul me de vedere, și se deosebește foarte mult de Hoții de frumusețe (care mi-a plăcut), chiar dacă au în comun același stil. Îi dau nota 2 pentru că apreciez autorul și ideea acestui roman, chiar dacă nu mi-a plăcut.

La fel ca în Hoții de frumusețe, există un povestitor și un ascultător, și două cupluri în jurul cărora gravitează toată ”acțiunea”, subiectul fiind crizele cu care se confruntă cuplurile moderne. Mă așteptam la cu totul altceva. Nu mi-a plăcut că numele unuia dintre personajele negative (în opinia mea) purta numele Rebecca, Rebecca fiind în mintea mea personajul din romanul lui Daphne du Maurier, pe care îl ador. Nu mi-a plăcut povestirea lui Franz, cu toate detaliile lui odioase. Nu mi-a plăcut că s-a mers atât de departe cu încercarea de a simți iubirea adevărată. Mi s-a părut că s-a exagerat mult pe latura negativă a acesteia și chiar că s-a trecut dincolo de limitele iubirii. Pentru mine iubirea e altceva. Nu mi-a plăcut nici finalul. Știu că unii oameni sunt răi, dar mi-e greu să cred că doi un singur om (invalid) poate schimba în rău viața a altor trei oameni în doar câteva zile; că poate exista atâta răutate în el și că se poate bucura de răul pe care îl provoacă destrămând un cuplu, aruncând în închisoare un nevinovat, desfigurându-și iubita soție.

Prea urât. M-a tulburat și nu-mi doresc să mai citesc prea curând ceva asemănător.

Ce-am citit în 2014


În 2014 am citit puțin, ce-i drept. Chiar prea puțin! Încă mă întreb cum am reușit doar atât.

În ordine aleatorie, iată titlurile:

  1. Despre fericire, viață și multe altele – Dalai Lama
  2. Invitație la nuntă – Helen Warner
  3. Îndrăznește să visezi – Nora Roberts
  4. Păstrează-ți visul – Nora Roberts
  5. Scrisori de dragoste – Joshua Knelman & Rosalind Porter
  6. Povești orientale ca intrumente de psihoterapie – Nossrat Peseschkian
  7. 1984 – George Orwell
  8. Prea multă fericire – Alice Munro
  9. Cele 50 de umbre ale lui Grey – E. L. James
  10. 50 de umbre întunecate – E. L. James
  11. 50 de umbre descătușate – E. L. James
  12. Pas cu pas – Klaus Iohannis
  13. Fluturi (volumul I și II) – Irina Binder
  14. Profetul – Kahlil Gibran
  15. Delicatețe – David Foenkinos
  16. Hoții de frumusețe – Pascal Bruckner
  17. 13,99 lei – Frederic Beigbeder
  18. Fortăreața digitală – Dan Brown

Doamne ajută să citesc anul acesta de trei ori mai mult! 😀

cats