Thor, Skippy și celelalte patrupede din curtea casei


Să fi trecut vreo 20 ani de când le aduceam alor mei toți puii de căței găsiți pe stradă. Nu s-a întâmplat niciodată să văd vreunul abandonat și să nu-l duc acasă. Uite-așa le-am umplut curtea părinților cu animăluțe, pe care doar ei știu cum i-au hrănit și i-au crescut mari și frumoși; eu și frații mei doar ne jucam cu ei, dar doar până le găseam familii adoptive. Și întotdeauna se găsea cineva care să ia un cățel sănătos și jucăuș.

Anii au trecut, eram la începutul clasei a VIII-a când sora mea a primit un pechinez cadou: Zuzu. Era ”la modă” în sat să ai cățel pechinez, iar noi eram printre primii care aveau unul. Una de fapt, pentru că Zuzu era fetiță și a dat viață multor alți cățeluși, astfel că nu exista vecin și prieten care să nu aibă vreun urmaș al ei. 🙂 Doar ea a rămas alături de noi mult timp, și Rick, unul dintre puișorii ei. Din nefericire însă, timpul s-a scurs, ei au îmbătrânit și s-au dus…

Eram deja la facultate, ajungeam mai rar pe acasă, și deși întrebam mereu la telefon de cățeluși, ai mei mi-au ascuns de fiecare dată trista veste, așa că am aflat destul de târziu de disparițiile lor. Însă nu prea târziu pentru a-i jeli. Și nici pentru a nu-mi dori să le ia cineva locul.

Dar inima omului e altfel, așa că într-o zi de primăvară am primit-o pe Skippy, un pui de o lună de pisică birmaneză. M-am atașat rapid de ea. Sufletul meu tânjea după un suflet de animăluț. Îmi amintesc de parcă s-a întâmplat ieri ce chef nebun de joacă avea pe la 4-5 dimineața și de fiecare dată când trebuia să învăț pentru prezentări și examene, cum îmi rodea foile de curs, sau cum am moșit nașterea primilor ei pui, în noaptea dinaintea unui examen foarte important…

Acum Skippy e bătrână, mai vede foarte puțin cu un singur ochi, dar e pisica mea adorabilă, și o găsesc mereu acasă, alături de puii ei: Miți și Felix.

Iar din această lună, în marea noastră familie de oameni și animăluțe s-a alăturat Thor, un pui de corcitură de yorkshire. Nici nu contează rasa de fapt, noi deja îl iubim enorm. Matei cel puțin e înnebunit și topit de dragoste pentru el. 🙂

Iată că am ajuns și unde trebuia să ajung. Orice animal de companie e ca și copilul meu, pe care îl iubesc și îl răsfăț, căruia doresc să îi ofer ce e mai bun, mai ales când e vorba de hrana atât de importantă. Înainte de toate, îmi doresc ca patrupedele mele să fie sănătoase și atunci mă interesez mereu care sunt cele mai potrivite alimente pentru ele. Îmi doresc să le am alături cât mai mult timp și nu îmi permit să îmi asum responsabilitatea de a le scade durata de viață pentru că nu le ofer produse de calitate. În niciun caz!

În urmă cu 15 ani nu eram direct responsabilă cu hrănirea animăluțelor, dar nici nu-mi amintesc să fi văzut vreo gamă largă de produse în acest sens, adică nu cred că aveai prea multe opțiuni de unde alege, iar la țară nici nu se prea punea problema de a le da hrană specială.

De-a lungul timpului însă, lucrurile au evoluat o dată cu tehnologia și informatizarea, astfel încât acum am toate informațiile de care am nevoie la distanță de un click și la distanță de un apel telefonic medicului veterinar, doar pentru a fi sigură că le ofer ce au nevoie.

Iar lucrurile au devenit și mai ușoare de când există Cattitude Brands – magazinul online premium de accesorii și mâncare pentru animalele de companie. Pe mine mă interesează în principal hrana, dar am văzut că au și ghiduri de dresaj pentru căței, cărți despre înțelegerea comportamentului animalelor de companie și rezolvarea problemelor care pot apărea, pentru pasionatul de lectură și pentru psihologul din mine. 🙂 Au și cadouri pentru prietenii vostri cu căței și pisici. Au chiar și un Pet Spa, iar din 2017 vor dezvolta diverse programe educaționale în domeniul îmbunătățirii calității vieții animalelor de companie – nici nu aș putea să îmi doresc mai mult pentru familia mea de patrupede.

Intrați pe site-ul lor , care datoriă celor de la Creative Wings este unul cochet și foarte bine organizat, unde găsiți cu ușurință orice informație doriți, iar dacă nu găsiți, întrebați și vi se răspunde imediat, în cel mai profesionist mod. Și cel mai important: aici găsești produse de calitate! Eu una știu ce să aleg!

Tăierea moțului


Repede mai trece timpul!

Parcă alaltăieri îl țineam în brațe pentru prima dată pe Matei și iată că au trecut 2 ani și jumătate, iar bebelușul de atunci e un băiețel energic și inteligent.

Parcă ieri o botezam pe finuța mea și iată că a sosit vremea tăierii moțului.

Trebuie să recunosc că am avut mai multe emoții acum decât la botez. Ori la botez, avalanșa de sentimente a acoperit emoțiile.

Evenimentul a fost unul intim, în familie, dat fiind că a coincis cu ziua de naștere a fratelui finuței, ceea ce înseamnă că au fost două motive de sărbătoare. Pe lângă acestea, am ținut și tradiția datului colacilor.

Pentru început m-am așezat în mijlocul camerei, cu fetița în brațe și cu restul persoanelor de jur-împreujurul meu. Cumătra mi-a înmânat un colac pe care l-am rupt deasupra capului finuței și am împărțit cu absolut toată lumea fiecare bucățică din colac.

Apoi am pieptănat frumosul păr al fetiței cu pieptenele adus pentru ea și am pregătit moțul din creștetul capului și câte o suviță din spate și din laterale, în semnul Sfintei Cruci. După care am tăiat vârful moțului și al șuvițelor, simbolic, cu un foarfece adus tot de mine ș lăsat finuței. Firicele de păr au fost lipite cu ceara de la lumânarea de la botez (care a stat aprinsă toată ziua respectivă), între două monede de 50 de bani, și lăsate cumătrei.

După aceea am scotocit prin casă și prin geantă și am pus pe un platou următoarele: telefon, ruj, stilou, card + bani, cheile de la mașină, o seringă, un caiet, o iconiță, parfum. Daria a ales stiloul, cheile și nu în ultimul rând banii. E clară treaba, nu? ;))

A urmat momentul îmbrăcatului, când bărbații au cam părăsit încăperea. Rămase între fete, am dezbrăcat-o de hăinuțele ei și am îmbrăcat-o complet cu hăinuțele alese special: rochiță, body, hamleței, bolero, pantofiori, bentiță pentru păr. I-am luat de asemenea scutece și șervețele umede, jucării, o brățărică. Iar săptămâna viitoare o să-i pună nana cerceluși.

Apoi am făcut poze. 😀 Nu prea multe pentru că au fost mulți copilași în casă, fiecare cu mai multă energie și mai puțin chef de ședință foto.

Cumătrii cei mari ne-au așezat la masă, cu meniu tradițional românesc, ca la o nuntă de demult., încât stomacul meu vede doar salate și preparate cât mai ”light” de atunci. 😀

Înainte de tăierea torturilor (v-am zis că au fost doi sărbătoriți, nu? 🙂 ), s-au dat colacii, de către bunica finuței. Tradiția spune că fiecărui om i se dau colacii o dată în viață și e bine să i se dea la botez sau tăierea moțului (deși acest obicei nu este prea vechi), dar se poate da și la nuntă sau, în ultimă instanță, la înmormântare… Acești ”colaci” sunt de fapt doi colaci împletiți, de 1 kg, sau un colac mare de 2 kg, 2 l de ulei, 2 kg de zahăr, 2 kg de orez, 2 kg de făină, care s-au împărțit egal între nașă (eu0 și cumătri (părinții finei), plus câte un cadou – ne-am pus de acord înainte ce își doresc sau au nevoie ei, ce îmi doresc sau am nevoie eu, și ne-am hotărât asupra câte unei lenjerii de pat. Cumătra mare ne-a făcut câte o urare ”sănătoasă” mie și finuței, mi-a urat să o și cunun, și a fost totul bine! 😀

În final: torturile – absolut delicioase – unul gătit de cealaltă bunică a finuței, unul adus din Republica Moldova :D. Am cântat La mulți ani, am suflat în lumânări, ne-am murdărit pe față cu cremă, apoi ne-am jucat și am dansat populară și ne-am distrat.

Cam asta a fost! 😀 Vă las câteva fotografii. Să auzim numai de bine!

Botez Daria Ioana


Unul dintre visurile mele din perioada copilăriei a fost acela de a boteza un copilaș. În familia mea mare, extinsă, există persoane care au botezat încă de la 14 ani, iar după ce am împlinit și eu vârsta-limită de 14 ani mi-am exteriorizat dorința de a boteza. Mi se părea ceva incredibil să fii părintele spiritual al unui copilaș. Mi se pare incredibil și acum orice are legătură cu un copilaș, de la concepere la nașterea acestuia și pe tot parcursul vieții.

Bineînțeles că nimeni nu mi-a acordat atenție atunci. Mă refer în primul rând la părinții mei. Mi-au propus să-mi văd de învățat și să iau în considerare posibilitatea unui botez peste câțiva ani. Le dau dreptate acum, și-i înțeleg. Pe lângă fapta bună și emoțiile frumoase, un botez implică multe cheltuieli, oricât de intim decid nașii (sau doar nașul/ nașa) și părinții copilașului să fie. Iar ai mei cu siguranță nu aveau acei bani, la acea vreme, doar unul dintre ei având serviciu, iar noi, cei trei copii, eram la școală.

Dar iată că a venit și timpul meu. Și sunt mai mult decât fericită că s-a întâmplat așa. Mă mai plâng eu în viața asta că nu am noroc, că nu mi-am găsit sufletul-pereche, etc., dar Dumnezeu îmi dă înzecit pe alte planuri. Pe lângă băiețelul meu frumos și adorabil, de acum înainte am și o finuță minunată. E extraordinar cum se așează lucrurile. Și îmi demonstrez încă o dată că dacă sunt singură nu înseamnă că nu pot face lucruri bune și frumoase.

Povestea este una simplă, dar frumoasă și cu multe emoții. Părinții fetiței sunt tineri și sunt vecini cu mine și familia mea, iar când i s-a confirmat sarcina, vecina a venit să ne spună. Ei bine, nu prea a apucat, pentru că eu am un al n-lea simț când e vorba de copii și mame, instinctul meu e foarte dezvoltat, așa că i-am zis că îmi imaginez ce vrea să ne spună și că vreau să botez eu. Și așa au rămas lucrurile plănuite. Ai mei au zis mereu că înainte de a trimite pe lume fiecare copilaș, Dumnezeu îi alege părinții și nașii, iar eu am simțit atunci că eu trebuie să fiu nașa acelui copilaș.

Sarcina nu a fost una ușoară, dar într-un final, pe data de 9 martie 2015, s-a născut Daria Ioana, sănătoasă și frumușică foc. Iar în data de 16 aprilie a vut loc botezul la biserică și pe 18 a avut loc băița.

Am căutat și adunat tot timpul informații despre botez, adăugându-le la cele de la botezul lui Matei, care deveniseră puțin cam șterse, eu fiind cuprinsă și atunci de prea multe emoții și de fericirea de a-l avea, ca să mai fiu atentă la detaliile ”tehnice”. Nu am fost cea mai bine pregătită nașă, dar experiența e mama învățăturii, acum știu!

Detaliile ”tehnice” le voi da într-o altă postare, pentru cei interesați. 🙂

Mai jos sunt câteva fotografii de la minunatul eveniment!

Numai bine,

Ioana

Dimineți frumos de imperfecte și imperfect de frumoase


Exact așa sunt diminețile noastre. Ale mele și ale lui Matei! 😀 Să dezvolt:

Mi l-am dorit pe Matei cât nu se poate exprima de mult și a venit în momentul potrivit, nici devreme, nici târziu. M-am bucurat de existența lui și de perioada în care a fost în burtică, apoi în brațele mele, dar întotdeauna în gândurile și sufletul meu, ca nimic altceva.  Am trăit la maximă intensitate fiecare lucru, oricât de mic, dar peste măsură de important, care avea legătură cu bebe. Și acum, la 6 luni și jumătate de când s-a născut piticul meu e la fel. Îl iubesc foarte mult, cum nu credeam că e posibil. Unii vor spune că e normal, alții că exagerez cu atâta iubire sau că folosesc cuvinte prea mari. Eu nu știu câtă dreptate au cei care gândesc cum am zis mai înainte, dar știu că fericirea mea are un nume și că perfecțiunea există. Acestea, și chiar mai mult, înseamnă Matei pentru mine. 

E perfect atunci când râde, când plânge, când țipă sau lovește cu picioarele, când răstoarnă vasul cu mâncare pe mine sau pe el, când gângurește și încearcă să comunice cu mine, când își lasă capul pe umărul meu și când își pune mânuțele în jurul gâtului meu, când mă trezește noaptea sau când vrea alintat chiar atunci când sunt mai obosită, chiar și acum când îi ies dințișorii și e nervos din cale-afară, dar mai ales când ajung acasă de la serviciu și abia așteaptă să deschid ușa și să-l iau în brațe. 

E perfect pentru că tot ce face sunt dovezi ale faptului că e un copil, nu o păpușă (deși arată ca una) și că e voios și sănătos, ceea ce e foarte important. Abia aștept să meargă, să facă pozne și să alerg peste tot după el. Abia aștept să vorbească și să-mia dreseze toate întrebările posibile și imposibile. Pentru mine perfect rămâne. 😀

Revenind la subiect, deși nu mă îndepărtasem de el, aș vrea să vă spun că nu există dimineți perfecte, că în toate familiile începutul zilei e problematic, dar nu o să vă spun pentru că nu știu dacă e chiar așa.

Știu însă că la noi trezirea se dă pe la 5-6 dimineața. Apoi avem program de masă, schimbat scutec și joacă, plus o ședință zdravănă de gângurit dacă există și chef suficient. 😀 Bineînțeles că eu mă dau trezită mai greu, important e că ”ceasul deșteptător” nu se lasă, e foarte eficient. Urmează să mă pregătesc și eu pentru serviciu. Apoi ne mai alintăm puțin, iar eu plec și el rămâne, și rămâne și o parte din sufletul meu cu el. Atunci se termină diminețile noastre împreună, dar până în acel moment, totul e atât de frumos …

Poate că nu pentru toată lumea așa arată diminețile la care visează, dar pentru mine e tot ce mi-aș putea dori: să mă trezesc alături de Matei! 

El e perfect, dar eu nu sunt perfectă, așa că încerc să culeg cât mai multe informații (de calitate), iar Parentime e unul dintre site-urile favorite și de încredere. Ei au pornit  programul „Dimineţile părinţilor Parentime”, așa că dacă ești părinte, sau ești copil și vrei, poți să ne povestești și tu cum arată diminețile tale!

4 luni, 123 de zile


Peste 6 ore și 15 minute Matei împlinește 4 luni. Nu știu vouă, dar mie mi se pare mult timp. Și mi se pare că trece cu o viteză uimitoare. Mi se pare că Matei al meu crete văzând cu ochii și nu mi se pare, ba chiar mi-e tare frică în fiecare moment în care nu sunt lângă el că pot pierde ceva important din creșterea lui.

Nu știu cât observă ceilalți, și cât înțeleg, dar eu pur și simplu îl ador. E o minune în adevăratul sens al cuvântului și sunt infinit recunoscătoare lui Dumnezeu/Universului/destinului pentru că mi l-a dăruit.

Dacă înainte de el viața mea avea un sens, acum are o infrastructură bine pusă la punct. (Sper că m-am exprimat corect și înțelegeți ce vreau să spun.)

Nu știu dacă vocabularul meu e sărac sau există prea puține cuvinte, dar eu niciodată nu o să pot exprima cu adevărat ce simt pentru puiul meu de om, cât înseamnă el pentru mine, cât de imens de fericită mă face (și atunci când ne alintăm gângurind, și atunci când mă trezește noaptea, și atunci când își face treburile fix în timpul schimbării scutecului, și atunci când îmi adoarme seara în brațe după ce ne-am jucat și are pe chip o expresie atât de senină, pură, inocentă încât îmi dau lacrimile).

La mulți ani, ștrumful meu!

tender_love

14.


Am avut o săptămână neagră.

Anii s-au adunat în număr de 14. 14 ani de dor, durere, neacceptare, tristețe, lacrimi și regrete pentru pierderea bunicului meu, omul care va însemna mereu enorm de mult pentru mine, omul căruia eu sunt astăzi EU, omul pe care-l iubesc cum nu se poate iubi.

Îmi lipsește foarte mult. Îmi lipsesc vocea lui aspră și vorbele lui blânde. Îmi lipsesc brațele muncite și îmbrățișările protectoare.Îmi lipsesc momentele petrecute împreună.Îmi lipsesc dojenirile lui.

Mai vreau să-l văd, să-l aud, să mă certe că nu sunt un om mai bun, să-l cunoască pe Matei și apoi să rămână alături de noi. Chiar cer atât de mult?

Momente speciale


*

Clipa în care am aflat că Matei al meu va veni pe lume a fost un moment surprinzător de special.

*

Clipele în care el era în burtică iar eu îi vorbeam și-i povesteam tot felul de lucruri erau momentele noastre speciale.

*

Clipele când dădea din piciorușe la fiecare atingere a burticii erau momente speciale.

*

Clipa plină de emoție în care l-am văzut prima oară.

*

Clipa în care l-am ținut în brațe prima oară.

*

Clipa în care s-a uitat la mine cu ochișorii lui mici și de un albastru închis.

*

Clipa în care mi-a recunoscut vocea.

*

Clipele în care i-am mângâiat fiecare părticică din corp.

*

Clipele în care îi veghez somnul.

*

Clipele în care zâmbește, chiar dacă o face în mod reflex.

*

Clipele în care a fost botezat.

*

Clipele în care nana i-a făcut băița de după botez.

*

Clipele petrecute împreună, doar el și cu mine.

*

Toate aceste clipe sunt cele mai speciale momente pe care le-am trăit în toată viața mea!


Spune și tu care sunt momentele tale speciale din zi și din viață, într-un comentariu la acest articol și într-un comentariu pe blogul Tomatei cu scufiță  și poți câștiga un weekend la Predeal! Succes!