The Universe to me & you (78)


De fapt, cu cât te gândești mai puțin la cum poți obține ceva, cum ar fi banii, iubirea sau râsul … cu atât le vei obține mai ușor.

Strălucește!

Universul

The Universe for me & you (77)


Sunt așa de entuziasmat! Sunt atât de încântat!

Anul acesta, știu, chiar știu că voi dobândi o inimă neînfricată!

Wow, și tu?

Să fie oare o coincidență?

Nu, sigur că nu. Chiar credeai că o să reușesc singur?

Vom reuși doar împreună –

    Universul

The Universe to me & you (76)


Cu privire la vechile tale contracte spirituale care au subliniat fiecare aspect al vieții pe care o ai acum, vreau doar să îți reamintesc că toate se re-scriu și se actualizează în zorii fiecărei zile.

Dovedind încă o dată că nimic nu este menit să fie, că ești cu adevărat nelimitat și că orice se poate întâmpla, dacă tu așa alegi.

Whooohooooo!

    Universul

The Universe to me & you (75)


Deși nici nu bănuim vreodată în vremurile noastre de criză, suntem la câteva gânduri distanță de o redresare, descoperire sau aprindere a unor scântei noi alături de prieteni și cei iubiți.

Cu viteză înainte,

Universul

Tribut pentru o iubire mută


Later edit: Am stat ceva timp în cumpănă dacă să aștern sau nu gândurile acestea. Pentru că e ajun de Crăciun, o sărbătoare care este despre iubire, speranță, bunătate, iertare. Dar despre toate acestea este și viața mea, chiar dacă are și părți mai puțin plăcute. Și mai presus de toate, e despre oameni dragi, despre familie, prieteni și Matei. Pentru ei și pentru mine voi continua să zâmbesc, orice s-ar întâmpla!

Împăcarea a venit mai repede decât mă așteptam eu.

Știam în adâncul sufletului că va veni, la un moment dat. Și totuși m-a surprins. Nu mă pregătisem să o îmbrățișez.

Scriam zilele trecute despre ceea ce m-am întrebat ani la rând în ceea ce-l privește pe ”prințul meu pe cal alb”, și anume dacă eu personal am făcut tot posibilul pentru a ne salva.

Evident că în orice relație interpesonală există doi actori principali, însă întotdeauna unul dintre ei iubește mai mult, luptă mai mult.

Dacă în cazul nostru eu eram acela, nu puteam renunța până când aveam convingerea că îmi răspund la întrebare oricând cu ”Da, am făcut!”. În mintea mea, de fiecare dată când eram aproape să mă conving, se mai ițea câte o idee și realizam că nu făcusem chiar tot.

La puțin timp după ce scrisesem lucrurile acestea mi-a mai venit o idee pe care am și pus-o în practică. Sunt o femeie hotărâtă. Acum. În trecut poate că nu am fost sau nu am fost suficient de hotărâtă sau nu am știut să îmi arăt hotărârea, dar cu trecerea anilor m-am maturizat mult în comparație cu cine obișnuiam să fiu. Ceea ce e bine. Se numește evoluție personală, parcă. 🙂

De data aceasta mi-e teamă că e vorba despre chiar ultima idee, ultima încercare.

Sufletul mi-a obosit, mi-e extenuat, nu mai găsește puterea de a lupta singur.

După standerdele unora poate că sunt o lașă, dar eu sunt împăcată cu mine însămi.

Mi-ar fi plăcut să îi fi spus în față toate lucrurile pe care le simt și le gândesc, dar cum am fugit departe de el (în speranța că ochii care nu se văd se uită și o să pot să îmi văd liniștită de viață în altă parte), nu îmi rămăsese decât să îmi iau inima în dinți și să așez într-o scrisoare electronică (se mutase din casa în care locuia în vremea când eram împreună și anu aveam noua adresă, că altfel îi trimiteam o scrisoare pe hârtie) ce simte ea și ce își dorește.

Ca versul cântecului lui Bănică Junior, și-ar fi dorit un ultim Crăciun cu el. Și atunci aș fi avut ocazia să lămurim lucrurile, o dată pentru totdeauna, liniștit, civilizat. Nimic exagerat, zic eu. (În martie, când ne-am întâlnit, nu avea pe nimeni – dar bineînțeles că lucrurile s-ar fi putut schimba după aceea.)

Nu m-a refuzat, nu a acceptat, nu a avut nicio reacție.

Iubire cu forța nu se poate și nici nu m-ar împlini o asemenea grozăvie. Când îi ajungi indiferent unui om (oricât de mult ar însemna el pentru tine), te oprești din a mai încerca să îl apropii de tine.

Mă consider un om rezonabil, rațional, drept pentru care aș fi apreciat să îmi spună verde în față adevărul. Aș fi înțeles și aș fi mers mai departe liniștită, chiar și cu o inimă frântă. Chiar dacă îl consider un om extraordinar și inteligent, pe care mi l-am dorit ca prieten bun înainte de orice altceva încă de când ne-am cunoscut. Chiar dacă iubirea mea nu își va pune capăt zilelor de deznădejde. Când nu se mai poate face nimic, nu se mai poate face nimic. Dar să îmi fi zis el asta.

Îmi vine să țip, să urlu. De dor, de durere, de ușurare. De multe lucruri învălmășite, încurcate ca o instalație pentru pomul de Crăciun recent adusă din pivniță.

Dar nu pot să fac asta. Nu sunt un animal sălbatic. Sunt doar un om.

Și dacă țipetele nu vor să iasă, lacrimile abia așteaptă înserarea ca să curgă în voie, ca un izvor nesecat, ca un râu zbuciumat – micii mei demoni cărora le e teamă de lumina zilei și de privirile oamenilor.

Ochii mei refuză să citească milă în ochii celorlalți. Un refuz pe care și l-au însușit de timpuriu. Oricât aș fi de neajutorată, am nevoie să mă descurc singură, să nu am așteptări de la nimeni, să nu depind de altcineva.

Nu poți controla iubirea și durerea, dar:

Durerea nu va trece, nu va fi uitată, iar iubirea asta sfântă nu o să se stingă ușor, dar voi fi mai bine.

Cu timpul!

🙂

Mai ușor


Spune-mi cu sinceritate, știi cât greșește zilnic un om? Dar într-o viață? Și câte decizii proaste ia?

Am căutat pe google. Nicio statistică. 

Oare de ce nu s-a ostenit nimeni să afle?

Oare pentru că nu are prea mare importanță?

Poate fi un motiv bun.

Și atunci tu de ce te judeci atât de aspru? 

Să greșești crezând că faci un bine cuiva nu e atât de grav. Intenția contează, nu? Poate că acel cineva nu știe ce ai făcut de fapt și din ce motive. Pentru că tu nu ai spus nimic. De teamă, de rușine… Dar nu e nicio rușine în a te gândi la binele cuiva. Mai ales al cuiva drag. Iar comunicându-i gândurile tale, discutând despre ele, poți remedia oricând acest lucru. 

Sau măcar îl poți lămuri, pentru a merge mai departe cu sufletul împăcat.

E omenește!

Dar e esențial să treci prin viață cu sufletul ușor, pentru că ești om bun.

Poate, dacă te-ai purta cu mai multă blândețe cu tine lucrurile ar sta altfel și te-ai simți mai bine. 

Ai mai multă încredere în tine, acordă-ți credit și crede-mă pe cuvânt când îți spun că te descurci foarte bine așa cum o faci!

Deși uneori nu mi-e ușor să cred, lucrurile trebuie să se întâmple cu un motiv. 

Și tu, și eu, suntem unde suntem în acest moment datorită evenimentelor pe care le-am trăit.

În psihologie avem termenul de ”învățare experiențială”,  care exprimă procesul prin care omul învață ceva anume doar experimentând acel lucru. Ceea ce e total adevărat, nu-i așa?

Atingi focul și înveți că e fierbinte. Te împiedici de un bolovan și înveți să fii atent la drum.

Ca să înveți să citești cărți însă, e nevoie să înveți literele, iar literele le înveți prin privirea repetată a acestora. 

Ceea ce ne arată că în viață repetăm unele lucruri până învățăm ceva din ele. 

Hai, fă un exercițiu simplu, iartă-ți o greșeală mică astăzi, las-o să plece în pace. Mâine va fi mai bine!

The Universe to me & you (64)


Astăzi nu te gândi și nu spune: „Sunt obosit”, „Sunt rănit”, „Sunt supărat”. Nici măcar nu te gândi și nu spune: „Sunt fericit”.

În schimb, gândește și spune: „Am ales să fiu obosit, rănit, supărat”. Sau și mai bine, „Aleg să fiu fericit”.

Sentimentele nu te ”lovesc” din senin, ci le simți pe baza percepțiilor tale, percepi pe baza convingerilor tale, și tu alegi ceea ce crezi.

Tu și vorbele tale sunteți un întreg,
Universul